Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Plase de pescuit tip monofilament și un dispozitiv electric care distruge resursele acvative vii prin curentare descoperite în PTF Oancea
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali au descoperit în bagajele unui pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova, ascunse și nedeclarate, cinci plase de pescuit tip monofilament și un aparat electric folosit pentru distrugerea resurselor acvative vii prin curentare.
În data de 29 mai a.c., în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de aproximativ 40 ani, în calitate de pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor personale, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse și nedeclarate, cinci plase de pescuit tip monofilament de diferite dimensiuni și un dispozitiv electric care distruge resursele acvative vii prin curentare.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare și deținerea, utilizarea și / sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați
Subcomisar de poliție RADU GEORGE
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].