Comunicat de presă - Coaliția pentru Siguranță Rutieră
Parlamentul României a fost gazda angajamentului pentru 'Scutire de la accident'
Copiii au cerut, adulții au promis: zero copii răniți în accidente rutiere
București, 29 mai 2025 Joi, 29 mai, în plenul Parlamentului României, s-a desfășurat evenimentul central al campaniei 'Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere 2025', sub titlul simbolic 'Scutire de la accident'. Într-un cadru dominat de emoție și responsabilitate, vocea a peste 19 copii s-a auzit clar și a cerut răspicat: Vrem siguranță în trafic!
Evenimentul a fost organizat de Coaliția pentru Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, și a reunit parlamentari, reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților centrale, locale și ai societății civile, alături de ambasadori ai cauzei și, firește, de copii din mai multe județe ale țării.
Copiii, în centrul campaniei: 'Nu vrem să mai fim victime. Vrem scutire de la accident'
Momentul-cheie al evenimentului l-a constituit prezentarea Declarației copiilor, un apel emoționant și puternic, redactat de elevi, prin care aceștia au cerut adulților măsuri concrete pentru a preveni accidentele rutiere.
'Nu vrem să mai fim victime. Vrem scutire de la accident. Vrem ca școala, drumul și locul de joaca să nu mai fie atât de periculoase' - a fost mesajul transmis în plenul Parlamentului de către un grup de elevi.
Angajamente la nivel înalt
Prin participarea la eveniment și dialogul cu cei 19 de copii, reprezentanții autorităților publice și-au declarat intenția de susținere a unor măsuri legislative, educaționale și administrative menite să reducă semnificativ accidentele rutiere în rândul minorilor. Astfel, fiecare semnatar a primit simbolic o 'Scutire de la accident', un mesaj tipărit care conține cifre relevante despre situația alarmantă a siguranței rutiere:
* Anual, 120 de copii mor în accidente de circulație; aproape un sfert traversează neregulamentar.
* În România, la fiecare 80 de secunde are loc un accident rutier.
* Peste 1.600 de persoane își pierd viața anual pe drumurile publice din țara noastră, ceea ce echivalează cu întreaga populație a unei comune.
* Media zilnică a accidentelor grave a depășit pragul de 12 în 2023, România fiind 'fruntașă' la acest capitol în UE.
Asumare și implicare emoțională
Evenimentul a inclus o instalație interactivă cu statistici și mesaje de impact, precum și o cabină foto unde participanții au imortalizat angajamentul lor cu mesaje de responsabilizare. Totodată, ambasadorii campaniei au oferit testimoniale emoționante despre necesitatea unei schimbări urgente de mentalitate în trafic.
Nicoleta PAULIUC, Președinta Comisiei de Apărare din Senat: 'Copiii ne-au transmis un mesaj clar, iar noi, ca decidenți, avem datoria să îl transformăm în realitate. Siguranța lor în trafic nu este un moft, ci o obligație morală și legislativă.'
Alexandru CIUNCAN, Președinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră: 'Astăzi, suntem în fața primei reușite majore a Coaliției pentru Siguranță Rutieră. Alături de toți partenerii noștri, ne propunem să extindem educația rutieră în școli, să contribuim la amenajarea de zone sigure și la susținerea măsurilor legislative care pot salva vieți.'
Campania continuă
'Scutire de la accident' este doar începutul. În perioada următoare, Coaliția pentru Siguranță Rutieră va intensifica tot ceea ce înseamnă colaborarea cu autoritățile pentru acțiuni concrete care pot salva vieți.
Despre campanie:
'Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere' este o inițiativă menită să crească nivelul de conștientizare cu privire la pericolele din trafic. Campania este inspirată de viziunea europeană 'Vision Zero' - obiectivul de a elimina decesele și rănirile grave din accidentele rutiere.
Pentru mai multe informații:
www.pentrusigurantarutiera.ro
[email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].