logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

ARESTARE PREVENTIVÃ - LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL, VIOLENȚÃ ÎN FAMILIE

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 27.05.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații O.L., V.I. și G.Ș., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.05.2025 și până la data de 25.06.2025 inclusiv. În urma analizării propunerii, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a inculpaților O.L. și V.I. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.05.2025 și până la data de 25.06.2025 inclusiv, respectiv luarea măsurii controlului judiciar față inculpatul G.Ș. pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.05.2025 și până la data de 25.07.2025 inclusiv.

Față de aceștia, în cursul zilei de 27.05.2025, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie, respectiv complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

În cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a fost reținută următoarea situație de fapt:

La data de 24.05.2025, în timp ce se afla în locuința comună din Sectorul 5, București, pe fondul unui conflict spontan legat de intenția persoanei vătămate de a părăsi domiciliul, inculpatul O.L. a agresat-o pe concubina sa, lovind-o cu palmele la nivelul feței și cu picioarele la nivelul corpului și al capului, provocându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

La data de 26.05.2025, în jurul orei 18:00, după ce în prealabil aceeași persoană vătămată menționată mai sus plecase din locuința comună cu intenția de a părăsi localitatea, inculpații O.L., V.I. și G.Ș. au căutat-o fără succes în zona Gării de Nord, București, iar în continuare, în timp ce se aflau pe o stradă din Sectorul 5, București, aceștia au observat-o, motiv pentru care inculpații O.L. și V.I. au alergat-o și au imobilizat-o, inculpatul O.L. a exercitat acte de violență asupra acesteia, iar inculpatul V.S. a amenințat-o cu acte de violență. În acest context, cei doi inculpați au lipsit-o de libertate pe persoana vătămată, introducând-o cu forța pe bancheta din spate a unui autoturism condus în continuare de către inculpatul G.Ș. Ulterior, persoana vătămată a reușit să își redobândească libertatea în scurt timp, aruncându-se din mașina aflată în deplasare fără a suferi alte leziuni ca urmare a acestui fapt.

Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].