logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Televiziunea Română

TVR transmite, în direct, Gala Premiilor UNITER 2025

- Televiziunea Română este coproducător al evenimentului

În această seară, Televiziunea Publică celebrează teatrul românesc: cea de-a 33-a ediție a Galei Premiilor UNITER se vede în direct la TVR 1, TVR Cultural, TVR Craiova, precum și online, pe tvrplus.ro.

Evenimentul, realizat în parteneriat de Asociația UNITER - Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română, sub patronajul Ministerului Culturii, este găzduit de Teatrul Național 'Marin Sorescu' din Craiova. Parteneriatul dintre TVR și UNITER a devenit o tradiție, Televiziunea Română fiind coproducător al Galei încă de la prima sa ediție, în anul 1992.

TVR Cultural, TVR Craiova și tvrplus.ro vor începe transmisia de la ora 17.45, prefațând spectacolul cu imagini în direct de la ceremonia covorului roșu, iar TVR 1 va difuza prima parte a evenimentului, de la 18.15.

16 categorii de premii cu nominalizări, cinci premii pentru întreaga activitate, un premiu de excelență, cinci premii speciale, Premiul președintelui și Premiul British Council formează palmaresul Galei Premiilor UNITER 2025.

Juriul Galei, care va decide câștigătorii, este format din: Oltița Cîntec (critic de teatru), Andrei Măjeri (regizor), Ana Bianca Popescu (actriță), Iuliana Vîlsan (scenografă) și Irina Wolf (critic de teatru).

Conceptul artistic al spectacolului Galei UNITER din acest an, semnat de regizorul Bobi Pricop împreună cu scenograful Cosmin Florea, este inspirat din impresionismul lui Claude Monet, îmbinat armonios cu Trofeul UNITER - opera artistului plastic Ion Bitzan. Atmosfera spectacolului va fi completată de momente artistice introduse de unii dintre cei mai apreciați și cunoscuți artiști din industria muzicală românească: COJO (Andrei Cojocaru), Iulian Canaf și Andra Andriucă. Spectacolul va fi prezentat în voice-over de Vlad Craioveanu.

Prin autenticitatea pe care și-a păstrat-o încă de la primele ediții, prin amploarea, originalitatea și actualitatea conceptului regizoral și scenografic, Gala Premiilor UNITER a devenit unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii teatrale românești - un context al celebrării valorii teatrale ÎMPREUNÃ.

Astăzi, sărbătorim teatrul românesc, în direct la TVR 1 (18.15), TVR Cultural, TVR Craiova, precum și online, pe tvrplus.ro (de la 17.45).

Compartimentul Comunicare

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].