Comunicat de presă - Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'
Premieră 'Frumosul indiferent & Vocea Umană' pe 19 Iunie la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'
Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian' propune publicului o nouă experiență plină de rafinament: 'Frumosul indiferent' și 'Vocea umană' de Jean Cocteau vor fi prezentate, în premieră, într-o dramaturgie comună, ce propune publicului virtuozitatea și versatilitatea artistică a sopranei Oana Șerban, care va interpreta ambele roluri. Partenerul ei este balerinul Marian Chirazi, a cărui personalitate artistică și expresivitate corporală adaugă o dimensiune specială rolului său tăcut, prin mișcare și dans.
Radu Petrovici, regizor al spectacolului și Manager TNOMID spune: «Aducem în fața publicului un spectacol cu totul neobișnuit ce îmbină teatrul, baletul și opera, portretizând în două acte povestea unei despărțiri. Jean Cocteau este autorul ambelor piese de teatru, Francis Poulenc a transformat în operă 'Vocea umană' pentru soprana Denise Duval, Edith Piaf a fost protagonista premierei piesei 'Frumosul indiferent,' iar acum soprana Oana Maria Șerban va interpreta ambele roluri, într-o adevărată reflexie asupra iubirii și relațiilor dintre oameni.»
Cele două momente ale serii se completează reciproc într-un joc al contrastelor: tăcerea impenetrabilă a bărbatului din Frumosul indiferent devine contrapunctul discursului muzical intens din Vocea umană. De la teatralitatea seacă a unei camere împărțite în doi străini, la intimitatea unei convorbiri telefonice care se desfășoară sub ochii noștri, spectacolul urmărește anatomia destrămării unei iubiri, prin două limbaje scenice diferite, dar convergente.
Montarea propune o estetică vizuală unificatoare, cu un decor minimalist și atmosferă cinematografică, în care lumina, sunetul și gestul construiesc un spațiu emoțional tulburător. În această economie de mijloace, intensitatea vine din interior - din voce, privire și prezență - conturând o experiență scenică densă și emoționantă.
Distribuție:
Femeia: Oana Șerban
Bărbatul: Marian Chirazi
Regia: Radu Petrovici
Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2025-2026 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,
și secțiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/
Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].