Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
REZULTATE OBȚINUTE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI ÎN ULTIMELE 72 DE ORE
Polițiștii de imigrări au înregistrat, în perioada 3 - 5 martie a.c., 451 de cereri de obținere a avizelor de angajare în muncă. Alte 625 de astfel de documente au fost aprobate, iar 125 au fost respinse.
Cetățenilor străini le-au fost emise 1.099 de permise de ședere temporară și pe termen lung, fiind înregistrate și 765 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, alte 267 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
Totodată, polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști cu atribuții în domeniu (Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră) au depistat 12 străini aflați în situații ilegale.
Au fost efectuate 51 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate, polițiștii de imigrări au aplicat 106 sancțiuni contravenționale.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de 55.300 de lei.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].