logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 20 și 28 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2023 - mai 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină (3-CMC și 2MMC) cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei pentru un plic.

Probatoriul administrat a reliefat că interacțiunea inițială dintre persoanele cercetate și consumatori s-ar fi realizat prin intermediul unor site-uri de socializare și canale de comunicare online, context în care s-ar fi stabilit tipul de drog comercializat, cantitatea și prețul.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județele Sălaj și Bihor, au fost descoperite și ridicate peste 60 de grame 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal (drog de mare risc), diferite cantități de canabis și rezină de canabis (droguri de risc), obiecte purtând urme de substanță, un cântar de mare precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 23 mai 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor două persoane, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Sălaj și Bihor, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și a unui echipaj canin din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].