logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Asociația TRIPLU START

DINCOLO DE DRUM - Lumea satului nostru

Asociația TRIPLU START lansează un nou proiect educațional adresat copiilor din Dezmir, județul Cluj, care îmbină mișcarea, educația ecologică și exprimarea artistică prin fotografie.

Proiectul este o invitație de a redescoperi natura cu ochi curioși și inimă deschisă, dincolo de drumurile bătătorite ale satului, prin experiențe active și creative.

În perioada 1 iunie - 15 septembrie 2025, 40 de copii vor participa la patru drumeții pe bicicletă în împrejurimile satului Dezmir, vor observa biodiversitatea locală și vor învăța despre importanța protejării mediului. Totodată, vor avea ocazia să se reconecteze cu natura și să-și exprime creativitatea prin fotografie.

Imaginile realizate vor fi prezentate în cadrul unei expoziții deschise publicului, un prilej de celebrare a perspectivei copiilor asupra lumii din jur.

Proiectul 'DINCOLO DE DRUM - Lumea satului nostrum' este finanțat de PEPCO România, în cadrul programului de granturi Pepcolandia 2025, gestionat la nivel național de Asociația pastel.

Despre Asociația TRIPLU START

Înființată în martie 2023, Asociația TRIPLU START are misiunea de a contribui la bunăstarea comunității prin activități educative, recreative și de dezvoltare personală. Sub sloganul 'Alternative sănătoase de petrecere a timpului liber', asociația implementează programe care promovează conectarea socială, lectura, mișcarea, respectul pentru natură și dezvoltarea competențelor practice și digitale, în special în comunitățile rurale cu resurse limitate.

Prin inițiativele dezvoltate în comunitate, Asociația TRIPLU START își propune să creeze oportunități de învățare și dezvoltare pentru copii și tineri, sprijinindu-i să exploreze și să-și valorifice potențialul în mod autentic.

Despre Pepco

Pepco este lanțul de retail european cu cea mai rapidă creștere, oferind îmbrăcăminte pentru întreaga familie și bunuri de uz casnic. Motto-ul rețelei 'Descoperă calitatea, bucură-te de preț' atrage în fiecare lună milioane de clienți. La nivel de grup, Pepco desfășoară activități extinse în domeniul dezvoltării durabile pe baza unei strategii care acoperă toate domeniile ESG. Scopul companiei este de a implementa și de a oferi clienților soluții durabile prin reducerea impactului activității asupra mediului și ajută clienții să facă alegeri mai informate și benefice pentru planetă, în fiecare zi. Din punct de vedere social, își propune să diminueze inegalitățile și să ofere șanse egale la un start bun în viața de adult copiilor și adolescenților. Nu în ultimul rând, investește în dezvoltarea angajaților și îi încurajează să se implice în acțiuni de voluntariat. Pentru mai multe informații accesați www.pepco.ro.

Despre Asociația pastel

Cu peste 40 de proiecte la activ în 4 ani de activitate, toate dedicate cu suflet celor peste 15,000 de beneficiari direcți, Asociația pastel face bine. Scopul nostru este să construim o societate unde binele este făcut cu recurență, lună de lună, sub misiunea #NicioLunăFărăOfaptăBună. Nevoile sunt multiple în România și, din acest motiv, ne îndreptăm atenția atât către copii din medii defavorizate, cât și către vârstnici, copii cu cerințe educaționale speciale, către mediu, către proiecte sociale. Fiecare lună calendaristică este dedicată unui proiect, iar suplimentar, alături de partenerii noștri desfășurăm și proiecte de CSR dedicate. Mai multe detalii despre proiectele noastre aici: https://asociatiapastel.ro/. Suntem prezenți și pe Social Media: LinkedIn, Facebook, Instagram, TikTok. Asociația pastel continuă viziunea agenției de comunicare pastel, care în 2018 a lansat un program de comunicare internă prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună.

Afisari: 120

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].