Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
Străzi deschise pe Calea Victoriei și în sectorul 1
weekendul acesta: dans, spectacole pentru copii și demonstrații de skateboarding
Pe 24 și 25 mai, 'Străzi Deschise - București' revine pe Calea Victoriei și în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Ștefan Burileanu, pentru un nou weekend plin de evenimente. Programul artistic de pe Calea Victoriei, coordonat de ARCUB, va avea loc doar sâmbătă și include dansuri grecești, demonstrații de skateboarding, pictură live, caricaturi și vehicule de epocă.
Dansuri tradiționale și ritmuri urbane, în mijlocul Capitalei
Unul dintre cele mai așteptate momente ale weekendului are loc în zona Muzeului Național de Istorie a României: Greek Dance Romania aduce pe Calea Victoriei spectacole pline de energie, sâmbătă, între orele 14:00 și 19:00. Spiritul comunitar și bucuria mișcării vor anima din nou centrul orașului.
Demonstrații și ateliere de skateboarding
Sâmbătă, zona Parcului Kretzulescu devine teren de joacă pentru pasionații de skateboarding - cu demonstrații spectaculoase și ateliere pentru copii și adolescenți, susținute de echipa Dolce Skateboards.
Istorie pe roți: mașini de epocă și autospeciale în centrul orașului
Sâmbătă, între Strada Dem. I. Dobrescu și Strada Ion Câmpineanu, Asociația Retromobil Club România aduce o expoziție inedită de vehicule istorice - de la ambulanțe și mașini de pompieri la vehicule militare din anii '50-'90 -, oferind vizitatorilor ocazia de a călători în timp, chiar pe una dintre cele mai circulate artere ale orașului.
Artiști vizuali în acțiune și portrete cu umor
În fața Muzeului Colecțiilor de Artă, vizitatorii pot admira creații realizate live de membri ai Asociației Artiștilor Plastici din București, iar caricaturistul Vasile Catrina va oferi portrete în cheie comică, sâmbătă, între orele 13:00 și 20:00.
Evenimente și în sectorul 1 al Capitalei
Strada General Ștefan Burileanu (între Bdul Nicolae Caranfil și Str. Alexandru Șerbănescu) devine, în 24 și 25 mai, un spațiu activ de joacă, sport și cultură urbană, cu un program dedicat întregii familii, coordonat de PROEDUS. Miniturneele de baschet, ping-pong, fotbal 'subsoccer' și jocurile de mari dimensiuni - dame-gigant, domino uriaș sau aruncarea inelelor - creează un spațiu prietenos și plin de energie. Programul de pe strada Ștefan Burileanu reunește și o serie de intervenții culturale semnate de importante instituții bucureștene. Teatrul Odeon propune instalația scenografică Odeon Theatre Fountain, vizibilă pe parcursul zilei, iar Teatrul de Animație Țăndărică aduce spectacolele 'Capra cu trei iezi' și 'Motanul încălțat' pentru cei mici. Teatrul Ion Creangă completează atmosfera de poveste cu îndrăgitul spectacol 'Cei trei purceluși', iar Teatrul Mic propune un atelier interactiv de jocuri teatrale.
Programul este întregit de Jandarmeria Română, care organizează prezentări de armament și activități de promovare a carierei, de Art on Wall, cu sesiuni de artă portretistică, și de Școala de Artă București, care aduce în stradă concerte de muzică populară și ușoară, dar și spectacole de dans modern și contemporan. Totodată, campania națională 'Poftim din România' lansată de Primăria Sectorului 1 aduce o piață volantă cu produse proaspete de la producători locali, promovând gustul autentic românesc. Toate aceste inițiative contribuie la transformarea orașului într-un spațiu de întâlnire între artă, sport, educație și comunitate.
Un oraș care se deschide oamenilor
Weekendul 24-25 mai marchează o nouă ocazie de a redescoperi Bucureștiul în mișcare, în aer liber, printre artiști, copii, părinți și vizitatori. 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' continuă să propună un mod diferit, viu și creativ de a trăi orașul.
Proiectul 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu PROEDUS și cu sprijinul instituțiilor culturale locale și al organizațiilor independente. Proiectul este susținut de PPC România, NEPI Rockcastle, Promenada și Mega Mall București, în calitate de parteneri.
'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' este un proiect desfășurat cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism din cadrul Primăriei Municipiului București, al Direcției Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului București, al Administrației Străzilor București, al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și al Poliției Locale a Municipiului București.
Restricții rutiere
Calea Victoriei
În cadrul programului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' din acest weekend, Calea Victoriei devine pietonală în 24 și 25 mai, între orele 10:00 și 22:00, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Știrbei Vodă, strada C.A. Rosetti, strada Dem I. Dobrescu, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.
Sectorul 1 - strada General Ștefan Burileanu
Pe strada General Ștefan Burileanu, traficul rutier este restricționat începând de vineri, 23 mai, ora 22:00, până luni, 26 mai, ora 06:00, în zona cuprinsă între Bulevardul Nicolae Caranfil și Strada Alexandru Șerbănescu.
Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe canalul Whatsapp ARCUB
Detalii pe www.arcub.ro
PROGRAM ARTISTIC 'STRÃZI DESCHISE - BUCUREȘTI, PROMENADÃ URBANÃ' 2025
WEEKEND #4 | 24-25 MAI 2025
SAMBÃTÃ, 24 MAI 2025
Calea Victoriei - Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu
10:00 - 17:30: Expoziția tematică 'Jurnal de viață. Tinere Talente 2025' (outdoor) // 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' // 'În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani' - expoziții permanente (Muzeul Municipiului București)
Calea Victoriei - Muzeul Colecțiilor de Artă
13:00 - 20:00: Caricaturi by Vasile Catrina
Calea Victoriei - Muzeul Colecțiilor de Artă
12:00 - 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București)
Calea Victoriei - între strada Dem. I. Dobrescu și strada Ion Câmpineanu
15:00 - 20:00: 'PRO-VEHICULUM URBI' - expoziție tematică de vehicule istorice, autospeciale (autosanitare, vehicule pentru pompieri, vehicule ale fostei Miliții, vehicule militare aflate în slujba comunității (anii ᾿50-᾿90)) (Asociația Retromobil Club România)
Calea Victoriei - zona Muzeul Național de Istorie a României
14:00 - 19:00: Greek Dance Romania - spectacole de dans
Calea Victoriei - zona Parc Kretzulescu
17:00 - 18.30: Demonstrații de skateboarding (trick-uri avansate, spectacol vizual) // Workshopuri de inițiere pentru copii și adolescenți (Dolce Skateboards)
Sectorul 1 - strada General Ștefan Burileanu (între Bulevardul Nicolae Caranfil și strada Alexandru Șerbănescu)
10:00 - 20:00: Activități sportive și zone special amenajate pentru joacă (miniturnee de baschet pentru copii și adulți, mese de fotbal subsoccer, mese de ping-pong, jocuri Kanjam, joc de dame-gigant, spikeball, turn-grădină gigant, crossnet fotbal și volei, aruncarea inelelor-gigant, joc gigant de domino, animatori, ateliere (PROEDUS)
10:00 - 20:00: Campania națională 'Poftim din România' - piață volantă cu produse proaspete oferite de producători români (Primăria Sectorului 1)
10:00 - 18:00: Acțiuni de promovare a profesiei - prezentare armament (Jandarmeria Română)
10:00 - 20:00: Odeon Theatre Fountain - instalație scenografică (Teatrul Odeon)
12:00 - 16:00: Acțiuni de prezentare și promovare a profesiei (Jandarmeria Română)
13:00 - 18:00: Artă portretistică (Art on Wall)
17:00 - 17:50: Concert de muzică populară (Școala de Artă București)
17:00 - 18:00: 'Capra cu trei iezi' - spectacol de teatru de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)
18:00 - 18:50: Concert de muzică ușoară (Școala de Artă București)
19:00 - 19:50: Spectacol de dans modern și contemporan (Școala de Artă București)
DUMINICÃ, 25 MAI 2025
Calea Victoriei - Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu
10:00 - 17:30: Expoziția tematică 'Jurnal de viață. Tinere Talente 2025' (outdoor) // 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' // 'În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani' - expoziții permanente (Muzeul Municipiului București)
Sectorul 1 - strada General Ștefan Burileanu (între Bulevardul Nicolae Caranfil și strada Alexandru Șerbănescu)
10:00 - 20:00: Activități sportive și zone special amenajate pentru joacă (miniturnee de baschet pentru copii și adulți, mese de fotbal subsoccer, mese de ping-pong, jocuri Kanjam, joc de dame-gigant, spikeball, turn-grădină gigant, crossnet fotbal și volei, aruncarea inelelor-gigant, joc gigant de domino, animatori, ateliere (PROEDUS)
10:00 - 20:00: Campania națională 'Poftim din România' - piață volantă cu produse proaspete oferite de producători români (Primăria Sectorului 1)
10:00 - 18:00: Acțiuni de promovare a profesiei - prezentare armament (Jandarmeria Română)
10:00 - 20:00: Odeon Theatre Fountain - instalație scenografică (Teatrul Odeon)
12:00 - 13:00: Atelier de jocuri teatrale (Teatrul Mic)
12:00 - 16:00: Acțiuni de prezentare și promovare a profesiei (Jandarmeria Română)
13:00 - 18:00: Artă portretistică (Art on Wall)
17:00 - 17:50: Concert de muzică populară (Școala de Artă București)
17:00 - 18:00: 'Motanul încălțat' - spectacol de teatru de păpuși (Teatrul de Animație Țăndărică)
18:00 - 19:00: 'Cei trei purceluși' - spectacol de teatru pentru copii (Teatrul Ion Creangă)
18:00 - 18:50: Concert de muzică ușoară (Școala de Artă București)
19:00 - 19:50: Spectacol de dans modern și contemporan (Școala de Artă București)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].