Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice, au efectuat în cursul zilei de 22.05.2025 un număr de 7 percheziții domiciliare în județul Constanța, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea unor infracțiunii informatice.
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție domiciliară, au fost identificate și ridicate mai multe telefoane mobile, laptopuri, HDD-uri, carduri bancare etc în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, a descoperită și ridicată cantitatea totală de aproximativ 550 grame reprezentând diferite substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
La data de 22.04.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus în mișcare acțiunea penală împotriva a 2 inculpați (persoane fizice) pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, prevăzută de art. 325 Cod penal, fraudă informatică, prevăzută de art. 249 Cod penal, acces ilegal
la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 Cod penal și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. 1 și alin. 2 Cod penal.
În fapt, în sarcina persoanelor acuzate s-a reținut că au accesat ilegal sistemul informatic al contului de jucător aparținând unei persoane vătămate, deschis pe o platformă online de pariuri, au efectuat, în mod fraudulos, 18 operațiuni financiare, în valoare totală de 14.500 de lei, utilizând instrumentul de plată salvat în contul de jucător, iar ulterior au adăugat în contul respectiv un nou card bancar și au retras de pe platformă mai multe sume de bani. Totodată, prin utilizarea soldului disponibil în contul de jucător al persoanei vătămate au plasat mai multe pariuri la jocurile din platformă, iar apoi au efectuat alte retrageri.
Față de cei 2 inculpați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Sprijinul tehnic a fost asigurat în cauză de către I.G.P.R. - Direcția Operațiuni Speciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].