logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Angel Tîlvăr, prezent la BSBSF, alături de înalți reprezentanți ai ministerelor apărării din Bulgaria, Republica Moldova și Turcia

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat vineri, 23 mai, la cea de-a noua ediție a Black Sea and Balkans Security Forum (BSBSF), unul dintre cele mai importante evenimente dedicate securității din regiunea extinsă a Mării Negre și din Balcanii de Vest.

Ministrul român al apărării a luat cuvântul în cadrul panelului 'Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat. Amenințări actuale și posibile noi amenințări', alături de Atanas Zapryanov, ministrul apărării din Bulgaria, Anatolie Nosatîi, ministrul apărării din Republica Moldova, și Șuay Alpay, ministru adjunct al apărării din Republica Turcia. Discuția a fost moderată de George Scutaru, CEO al New Strategy Center, și Yordan Bozhilov, președintele Sofia Security Forum.

În intervenția sa, ministrul Angel Tîlvăr a subliniat că România rămâne un pilon de securitate în regiunea Mării Negre. Acesta a evidențiat importanța consolidării capacităților naționale de apărare și a rolului activ pe care România îl joacă în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

'Pentru România, Marea Neagră nu este doar o realitate geografică, ci este un spațiu de interes strategic major, unde se intersectează provocări economice, energetice și de securitate. Regiunea este crucială pentru stabilitatea flancului estic al NATO și al Uniunii Europene, mai ales în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina', a declarat ministrul Tîlvăr.

BSBSF 2025, eveniment organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale de către New Strategy Center, a reunit experți și oficiali de rang înalt care au dezbătut provocările clasice și emergente de securitate din regiune.

Ediția din acest an a forumului are ca temă centrală evoluția mediului de securitate în zona Mării Negre și a Balcanilor, în contextul continuării agresiunii militare a Federației Ruse asupra Ucrainei. Printre subiectele abordate se numără viitorul relațiilor transatlantice, întărirea posturii defensive a NATO pe Flancul Estic, precum și consolidarea industriei europene de apărare.

Biroul de Presă

Afisari: 96

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].