Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Acțiune în cooperare la frontiera de vest: aproximativ 900 de persoane și peste 600 de mijloace de transport verificate
Polițiștii de frontieră bihoreni împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Rutier și Drumuri Naționale și Europene, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, Garda de Mediu Bihor au verificat peste 600 de mijloace de transport în cadrul unei acțiuni în cooperare cu autoritățile maghiare, pe căile de comunicație din apropierea frontierei româno-ungare.
Din nou, activitatea s-a axat pe combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cursul zilei de joi, 22 mai a.c., pe autostrada A3 Transilvania, județul Bihor, s-a desfășurat o acțiune a polițiștilor de frontieră bihoreni din cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Borș I și II - ITPF Oradea, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Rutier și Drumuri Naționale și Europene, lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, inspectori din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, Garda de Mediu Bihor și cu autoritățile de frontieră din Ungaria, din cadrul Serviciului Poliției Hajdu-Bihar și ale Serviciului de control în adâncime Nagykereki - Debrecen. Și de această dată, în cadrul activității s-a urmărit combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
În cadrul activității, echipele mixte au verificat - folosind aplicația eDAC - aproximativ 900 de persoane și peste 600 de mijloace de transport. Au fost descoperite mai multe nereguli, două certificate de înmatriculare reținute, fiind aplicate șase sancțiuni contravenționale.
Polițiștii de frontieră bihoreni, în cooperare cu autoritățile române și maghiare vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, în scopul combaterii infracționalității transfrontaliere și menținerii siguranței și ordinii publice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].