Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș
Întâlnirea dintre Edam și elevii Școlii Gimnaziale I.L.Caragiale- o adevărată bucurie
Câinele Edam al Jandarmeriei Maramureș a fost ieri vedeta întâlnirii cu elevii Școlii Gimnaziale I.L Caragiale din Baia Mare. Dorința celor mici de a-l revedea s-a împlinit ieri când jandarmii maramureșeni, împreună cu patrupedul Edam și cu polițiști din cadrul Compartimentului de Prevenire a Criminalității ai IPJ Maramureș, le-au făcut o vizită tocmai la școală.
Mulți dintre copii îl mai văzuseră pe Edam 'în acțiune' la Ziua Porților Deschise organizată cu prilejul Zilei Jandarmeriei. Atunci a primit aplauze la scenă deschisă pentru o demonstrație de prindere a unui infractor.
De această dată însă, a impresionat cu un exercițiu de disciplină canină și mai multe elemente de dresaj. Copiii au fost surprinși în egală măsură și de conexiunea extraordinară care există între Edam și conductorul său, conexiune care este esențială pentru desfășurarea eficientă a misiunilor unde acționează ca o echipă. Edam are 3 ani și se află în dotarea Jandarmeriei Maramureș din anul 2022. De atunci, alături de conductorul său, execută zilnic misiuni de patrulare și intervenție.
Jandarmeria Maramureș mulțumește copiilor pentru entuziasmul cu care au primit această activitate, iar profesorilor pentru organizarea și implicarea exemplară.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].