logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Poliția Română

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publică, Poliția Municipiului Brad și secțiile rurale arondate, au desfășurat, în această dimineață, începând cu ora 06:00, o razie cu efective mărite pe raza municipiului Brad și a comunelor Ribița și Buceș.

Acțiunea, desfășurată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a vizat combaterea faptelor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și a inclus punerea în executare a cinci mandate de percheziție domiciliară.

Perchezițiile au fost efectuate la locuințele a patru persoane, bănuite de deținerea ilegală de arme și muniții.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor o armă lungă neletală, cu aer comprimat, o armă scurtă neletală tip revolver, 581 de proiectile metalice (diaboluri) pentru arme neletale, o armă de asomare și 63 de cartușe aferente, o arbaletă, 80 de cartușe letale de uz militar și 5 cartușe letale pentru arme de vânătoare, toate deținute fără drept.

Toate bunurile au fost indisponibilizate, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

Pe lângă activitatea de percheziție, în cadrul raziei, au fost desfășurate și alte acțiuni preventive și de control, în cadrul cărora au fost legitimate 52 de persoane, 37 de autoturisme au fost oprite pentru control, fiind constatată o infracțiune de conducere sub influența alcoolului și aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 810 lei, pentru abateri la regimul rutier.

Polițiștii le reamintesc cetățenilor că deținerea armelor și munițiilor fără îndeplinirea condițiilor legale constituie infracțiune și îi îndeamnă să respecte legislația în vigoare, pentru siguranța tuturor.

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].