Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea ministrului afacerilor externe, Emil Hurezeanu, la ceremonia de decernare a premiului Timișoara pentru valori europene Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola
Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat, joi, 22 mai 2025, la Timișoara, la ceremonia de decernare a premiului Timișoara pentru valori europene Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Aflat la cea de-a doua ediție, premiul Timișoara pentru Valori Europene onorează personalități recunoscute pe plan internațional care promovează valorile europene.
În alocuțiunea susținută în cadrul ceremoniei, ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu, a subliniat importanța simbolică a decernării acestui premiu în Timișoara, oraș simbol al Revoluției din Decembrie 1989, într-un moment de reafirmare a susținerii României pentru proiectul european.
Ministrul Emil Hurezeanu a transmis aprecierile sale președintei Robertei Metsola, pentru implicarea sa în promovarea unui proiect european ambițios, precum și pentru buna colaborare cu România pe parcursul întregii sale cariere în Parlamentul European și, în special, în calitatea sa de președintă a forului legislativ european.
Ministrul afacerilor externe a exprimat apreciere pentru poziția consecventă a președintei Roberta Metsola în favoarea aderării României la spațiul Schengen, pentru sprijinul său personal constant acordat parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru implicarea sa activă în procesul de reformare, eficientizare și transparentizare a Parlamentului European.
Totodată, ministrul afacerilor externe a subliniat contribuția valoroasă adusă de Roberta Metsola la susținerea valorilor europene și la promovarea proiectului european în rândul cetățenilor europeni, în special al tinerilor, menționând, în context, întâlnirile acesteia cu tinerii din România.
În marja ceremoniei, ministrul afacerilor externe, Emil Hurezeanu a avut, totodată, o întrevedere bilaterală cu președinta Parlamentului European. Cei doi interlocutori au susținut importanța continuării cooperării strânse dintre România și Parlamentul European în vederea identificării și promovării unor soluții unitare și pragmatice la provocările curente, în beneficiul Uniunii și al cetățenilor săi.
Referindu-se la prioritățile europene în perioada următoare, ministrul Emil Hurezeanu a evidențiat necesitatea continuării procesului de extindere, atât cu partenerii estici - R. Moldova, Ucraina, cât și cu candidații din Balcanii de Vest. Ministrul afacerilor externe a subliniat, de asemenea, rolul cooperării cu Parlamentul European în promovarea obiectivelor politice asumate de Uniune prin Agenda Strategică 2024-2029, fiind evocate, în context, întărirea rezilienței democratice, a consolidării competitivității europene, a unei acțiuni comune vizând asigurarea unui viitor buget european ambițios, precum și importanța unei relații transatlantice solide.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].