Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S. România)
România între iluzii și adevăruri - o campanie electorală care a dezbinat
Miercuri, 21 mai 2025, doamna deputat de Vaslui, Raisa Enachi, a susținut de la tribuna Parlamentului o declarație politică în care a criticat modul în care s-a desfășurat recentul proces electoral, evidențiind că, în loc să aducă speranță, acesta a accentuat diviziunile din societatea românească.
'Alegerile s-au încheiat, dar au lăsat în urmă nu speranță, ci diviziune. A fost o campanie construită nu pe idei, ci pe frică și manipulare, în care românii au fost întorși unii împotriva altora, părinți contra copii, prieteni contra prieteni', a declarat deputatul Enachi.
Deputatul a subliniat că, deși s-a vorbit zgomotos despre 'neam', 'tradiție' și 'suveranitate', s-au ignorat problemele esențiale ale țării: spitale care se închid, școli neglijate, copii flămânzi și sate uitate. În locul soluțiilor reale, au fost oferite promisiuni fanteziste și un discurs populist care izolează România și o întoarce în trecut.
'Adevăratul patriotism nu stă în urlete și acuze, ci în respect, construcție și demnitate. Nu închizi granițe, ci aduci apă și lumină acolo unde nu a fost niciodată. Nu ataci Europa, ci negociezi cu fruntea sus pentru viitorul țării tale. Nu pedepsești 'trădători', ci creezi șanse reale pentru cei rămași', a adăugat deputatul Raisa Enachi.
Deputatul a făcut apel la necesitatea unor lideri care să unească, nu să dezbine, și care să ofere soluții concrete pentru problemele reale ale românilor. 'România are nevoie de lideri care știu ce înseamnă administrație, economie, diplomație. Nu de scandalagii, ci de oameni care să unească, nu să dezbine. Nu mai putem fi păcăliți de promisiuni goale, când viața reală e marcată de datorii, pensii insuficiente și drumuri impracticabile', a afirmat deputatul de Vaslui, Raisa Enachi.
În încheiere, deputatul Raisa Enachi a subliniat că România nu se revendică, ci se trăiește cu demnitate, prin fapte și adevăr. 'România nu se cere înapoi. România se ține dreaptă prin noi. De azi înainte, întrebarea nu mai este cine strigă mai tare, însă cine construiește cu adevărat. Dacă nu învățăm această lecție, riscăm să pierdem nu doar alegerile, ci direcția ca națiune', a concluzionat deputatul.
Deputat de Vaslui
Raisa Enachi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].