Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Aflată sub aura ocrotitoare a Sărbătorii Sf. Împărați Constantin și Elena, Poliția Locală din Ploiești a îmbrăcat, azi, haine festive.
Cu acest prilej, instituția care anul acesta aniversează 20 de ani de la înființare, având ca principală îndatorire garantarea siguranței ploieștenilor a avut, azi, porțile larg deschise pentru toți cei care au dorit să asiste la activitățile informative pregătite și au urmărit cu interes prezentarea autospecialelor folosite în misiunile de patrulare, a armamentului din dotare și a mijloacelor de autoapărare.
Emoțiile și bucuria acestei zile încărcată de solemnitate au fost împărtășite de angajații acestei instituții împreună cu domnul primar al municipiului Ploiești, domnul Mihai Polițeanu, care a adresat polițiștilor locali un mesaj de apreciere și prețuire pentru activitatea desfășurată în slujba cetățenilor orașului nostru.
La mulți ani tuturor polițiștilor locali!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].