Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S. România)
Ipocrizia 'Unirii', George Simion și trădarea Basarabiei!
George Simion, 'liderul AUR', nu a fost niciodată un adevărat reprezentant al interesului public, ci doar un simbol al manipulării și al trădării valorilor pe care pretinde că le apără, clamează patriotismul, dar acționează cu dispreț față de poporul pe care spune că-l iubește.
Faptul că domnul George Simion nu știe să piardă în mod demn o competiție electorală nu mai miră pe nimeni. Grav este însă că, în loc să își asume înfrângerea, a ales să își verse frustrarea politică atacând Republica Moldova și românii basarabeni care și-au exercitat dreptul de vot în mod liber și legal. Acuzațiile sale, lansate fără nicio probă, privind presupuse 'voturi cumpărate', 'persoane decedate care ar fi votat' și implicarea 'resurselor unui alt stat' în alegerile din România, nu sunt doar ridicole, sunt profund jignitoare și periculoase.
Domnul Simion, care ani la rând a cerut unirea cu Basarabia și s-a erijat în apărătorul românilor de peste Prut, lovește acum exact în acești români, doar pentru că nu l-au votat. Românii din Republica Moldova nu sunt o masă de manevră electorală, sunt parte din națiunea română, cu drepturi depline; votul lor este la fel de legitim ca al oricărui cetățean din Vaslui, Timiș sau Maramureș.
Atitudinea domnului Simion este dovada clară că toate vorbele sale despre unire au fost doar instrumente de campanie, fără niciun respect real pentru românii de dincolo de Prut. Cine disprețuiește votul basarabenilor disprețuiește ideea de unire. Cine atacă Republica Moldova după ce și-a clădit cariera politică promițând reîntregirea națională dovedește că acea promisiune a fost doar un slogan.
Să nu uitați, domnule Simion, Basarabia este România, nu doar atunci când vă convine. Întotdeauna.
Raisa Enachi
Circumscripția electorală nr. 39, Vaslui
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].