Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Concursul Național Premiile Muzicale Dinu Lipatti, la cea de-a X-a ediție
Laureații vor primi un masterclass de specialitate, susținut de nume sonore ale scenei muzicale românești și internaționale
Concursul Național Premiile Muzicale Dinu Lipatti, impresionantă carte de vizită a culturii argeșene, vine cu o ediție de excepție și premii pe măsură la ceas aniversar. Dincolo de obișnuitele trofee, concurenții excepționali se vor bucura de masterclass-uri susținute de personalități ale muzicii clasice.
La 108 ani de la nașterea genialului pianist și compozitor român de renume mondial Dinu Lipatti, Casa Memorială Dinu Lipatti de la Fundățeanca, va renaște în această primăvară, iar vechiul pian Bechstein se va însufleți încă o dată, în acordurile tinerilor virtuozi.
Participanții excepționali vor fi răsplătiți în acest an cu un Masterclass, susținut de nume sonore ale scenei muzicale românești, după cum urmează:
* Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Pian va fi susținut de Conf. Univ. Dr. Toma Popovici - Pianist Concertist, Profesor Pian Universitatea Națională de Muzică București
* Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Vioară va fi susținut de Conf. Univ Dr. Luminița Burcă - Violonist concertist, Profesor Universitatea Națională de Muzică București și Prof. Univ. Dr. Habil, Școala doctorală de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest - Timișoara
* Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Canto va fi susținut de soprana Mariana Colpoș, Conf. Univ. Dr. Universitatea Națională de Muzică București și fostă Soprană în cadrul Operei Naționale București
'La ceas aniversar, cele mai valoroase talente ale muzicii clasice se vor bucura de o pregătire suplimentară în domeniu, alături de nume consacrate ale scenei românești și internaționale. O zi alături de prestigioși artiști, deveniți străluciți pedagogi, va fi un prilej memorabil pentru tinerii dornici să-și slefuiască talentul, călcând pe urmele genialului Lipatti. Ne face plăcere să oferim astfel de oportunități tinerilor înzestrați cu talent, dar care, asemenea inconfundabilului Dinu, muncesc neobosit să obțină performanțe extraordinare. Pentru noi, este o onoare să le fim alături în călătoria lor de dezvoltare profesională și de creștere spirituală. Le aplaudăm talentul și dăruirea și suntem încântați să punem umărul la construirea viitoarei generații de artiști, ce ne vor desfăta auzul și spiritul, deopotrivă', a declarat Domnul Lect. Univ. Dr. Cornel Popescu, Directorul Muzeului Județean Argeș.
Mai mult, concurenții care vor avea curajul să abordeze compoziții semnate de Dinu Lipatti (Pian și Canto) sau piese din repertoriul pianistic al lui Dinu Lipatti, pe care le vor interpreta remarcabil, vor avea șansa de a câștiga Premiul Special Dinu Lipatti.
Așadar, pe lângă obișnuitele trofee și diplome, în acest an le oferim tinerilor muzicieni motive extraordinare să ne fie alături la această ediție aniversară a concursului național Premiile Muzicale Dinu Lipatti, în care îi aducem un omagiu emoționant strălucitului Dinu Lipatti.
Ca în fiecare an, concursul Național Premiile Muzicale Dinu Lipatti este deschis tinerelor talente la următoarele 3 secțiuni: Pian, Vioară și Canto Clasic.
La cea de-a X-a ediție, concursul este posibil cu sprijinul partenerilor noștri strategici - Filarmonica Pitești (Vioară și Canto) și Școala Populară de Arte și Meserii Pitești (Pian). Grație acestor parteneriate, reușim să atragem în mod constant concurenți valoroși, pentru că avem la dispoziție săli de concurs care oferă o experiență scenică memorabilă participanților și conferă o înaltă ținută evenimentului.
Despre Casa Memorială Dinu Lipatti
Casa Memorială Dinu Lipatti se află în patrimoniul Muzeului Județean Argeș. Conacul este situat în satul Fundățeanca din comuna Leordeni, județul Argeș, și găzduiește Gala Laureaților Premiilor Muzicale Dinu Lipatti. Casa Memorială Dinu Lipatti conservă obiecte legate de viața și activitatea marelui pianist și compozitor român. Printre cele mai importante exponate se află un pian Bechstein - ale cărui clape vor prinde din nou viață pe parcursul Galei Laureaților Premiilor Muzicale Dinu Lipatti - și un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Despre Dinu Lipatti
Crescut într-o familie cu tradiție muzicală - tatăl, un talentat violonist amator, ce studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, o excelentă pianistă - Dinu Lipatti a beneficiat din fragedă copilărie de recunoașterea și cultivarea înclinațiilor sale muzicale. Naș de botez i-a fost violonistul George Enescu, însă finuțul a ales să se consacre pianului. A studiat cu exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, ce l-a ferit de mentalitatea unui 'copil minune', dându-i o educație artistică serioasă, care i-a permis dezvoltarea talentului nativ. De asemenea, a urmat studii de compoziție cu Mihail Jora.
În cei 16 ani de carieră artistică, din cei 33 de ani de viață, Lipatti s-a situat între marii pianiști ai lumii, devenind, postum, membru al Academiei Române. Interpretările sale, pline de căldură și înaltă desăvârșire stilistică, de poezie și grație artistică, i-au adus, din partea compozitorului și pianistul francez Francis Poulenc, titlul de 'artist de o spiritualitate divină'. În repertoriul lui Dinu Lipatti prevalau operele unor compozitori precum: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frederic Chopin, Bela Bartok, Robert Schumann, Edvard Grieg, Maurice Ravel și Domenico Scarlatti.
Compozițiile lui Dinu Lipatti, între care Fantezie pentru pian, vioară și violoncel Op. 1 (1933), Șătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian și orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane și orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas, în cea mai mare parte, inedite.
Sergiu Tuhuțiu, tânăr pianist român consacrat pe scenele internaționale și președinte al Asociației Lipatti Music Production, afirmă despre Dinu Lipatti: 'Pentru muzicieni, Lipatti e o minune, pentru melomani - o alinare, pentru necunoscători - un pianist, iar pentru pianiști - o icoană.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.