Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Calendarul Campaniei Antifumat 2025: Spirometrii, consiliere antifumat, mere contra țigări și conferință destinată publicului larg
Astăzi începe o nouă ediție a Campaniei Antifumat, destinată conștientizării populației cu privire la efectele negative pe care consumul de tutun le are asupra sănătății.
Intitulată 'Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist', campania se derulează în perioada 20 mai - 5 iunie, în preajma Zilei Mondiale fără Tutun (31 Mai) și include acțiuni precum consiliere antifumat pentru elevii sibieni, spirometrii gratuite efectuate în locații publice, o conferință la care vor participa medici sibieni, destinată publicului larg, precum și tradiționala acțiune 'Mere contra țigări', desfășurată pe pietonala Nicolae Bălcescu, împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu.
'În cadrul campaniei de conștientizare a pericolului pe care fumatul îl are asupra sănătății ne-am dorit să ne adresăm mai multor categorii de public și ne bucurăm că inițiativa noastră a fost apreciată de instituțiile partenere. Considerăm că este bine ca mesajele echipelor noastre medicale, pe linie antifumat, să fie auzite de cât mai mulți oameni, pentru a beneficia de un stil de viață sănătos, fără a se confrunta cu efectele nocive pe care țigările le cauzează', transmite Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Astfel, în zilele de 22 și 23 mai echipa medicală a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu va oferi consiliere antifumat pentru elevii calificați la Olimpiada 'Meșteșuguri Artistice Tradiționale', organizată de Complexul Muzeal ASTRA.
În data de 27 mai liceenii de la Colegiul Național 'Samuel von Brukenthal' vor avea parte de consiliere antifumat, cadrele medicale ale spitalului prezentându-le inclusiv aparatura medicală, tip concentratoare de oxigen, de care depind persoanele care, și din cauza fumatului, ajung să se confrunte cu insuficiență respiratorie severă.
În data de 29 mai medicii spitalului vor face spirometrii gratuite în curtea Catedralei Mitropolitane Sibiu. Intervalul orar în care sibienii își pot testa gratuit sănătatea plămânilor este 11.30 - 13.30, optându-se pentru această zi și datorită sărbătorii Înălțării Domnului, când la Sfânta Liturghie este așteptat să participe un număr mare de oameni. În plus, spirometrii gratuite vor fi efectuate la începutul lunii iunie și pentru sportivii Clubului de Rugby, în Amfiteatrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
În data de 30 mai, începând cu ora 13.30, va avea loc tradiționala acțiune 'Mere contra țigări', desfășurată pe pietonala Nicolae Bălcescu, împreună cu Asociația Crucea Roșie Sibiu, în cadrul căreia fumătorii vor fi provocați să își doneze țigările, în schimbul acestora primind mere. Țigările colectate vor fi ulterior incendiate simbolic.
De asemenea, publicul larg va avea parte de o conferință intitulată 'Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist', organizată în data de 3 iunie, în Aula Magna a Facultății de Medicină, începînd cu ora 18.00. Intrarea va fi liberă.
'Invităm cetățenii să participe la o conferință pe teme de sănătate, în cadrul căreia vor avea parte de recomandări din partea unora dintre cei mai buni specialiști sibieni, atât pe linie de pneumologie, cât și de cardiologie, alergologie, nutriție sau sănătate mintală. Va fi o conferință dinamică, de impact și ne bucurăm că mulți dintre colegii noștri medici din alte specialități au acceptat să ni se alăture în această campanie, pentru a ne sprijini în transmiterea mesajului anti-fumat către populație', spune dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are inițiativa acestei acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele devastatoare pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. De altfel, s-a demonstrat că 90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat. Din acest motiv, pentru spital reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este o unitate sanitară cu paturi de utilitate publică, cu personalitate juridică, care se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].