Comunicat de presă - Societatea Ornitologică Română
Cântăm pentru păsări, Donăm pentru păsări
Noaptea Privighetorilor 2025
Societatea Ornitologică Română (SOR) vă invită la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Ediția din acest an, derulată sub semnul a 35 de ani de existență și activitate neîntreruptă în sprijinul păsărilor și al naturii, își propune să aducă față în față publicul larg și specialiștii, membrii și voluntarii organizației. În 23 mai, în Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, SOR sărbătorește această aniversare așa cum știe mai bine, în natură, vorbind despre păsări și cântând pentru păsări. Publicul este așteptat de la orele 18:00 să participe la această sărbătoare, să sprijine activ educația pentru natură și, în final, să se delecteze cu un concert caritabil susținut de violonistul Alexandru Tomescu.
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București este pentru al treilea an gazda evenimentului Noaptea Privighetorilor. Parcul dendrologic și grădina botanică din campusul universitar sunt spații superbe, generoase, potrivite a servi ca sală de clasă pentru lecțiile dedicate naturii în mediul urban. Nu doar vegetația ajută la succesul acestui demers, ci și diversitatea mare a speciilor de păsări sălbatice care pot fi observate sau auzite aici.
'Am admirat dintotdeauna acești adevărați cântăreți virtuozi din natură: păsările, ce cu discreție știu să ne însenineze orice zi, că e vorba de o zi de drumeție în natură sau o zi agitată în oraș. Mă bucur să pot contribui și eu cu muzica lui Bach și a lui Enescu la acest concert polifonic organizat de inimoasa Societate Ornitologică Română. O dată în plus, avem o confirmare a ideii: muzica este la ea acasă, oriunde este cineva dornic să o cânte și altcineva gata să o primească! Vă așteptăm cu drag la concert!' a declarat Alexandru Tomescu, invitatul special al ediției din acest an, un vechi susținător al proiectelor educative ale SOR.
Concertul este unul caritabil, fondurile obținute din donații urmând să fie folosite în proiectele educative ale SOR. Invităm publicul să facă o donație folosind pagina dedicată evenimentului.
Programul evenimentului
București, 23 mai 2025, Campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară
- 18:00 - 19:30 - Tururi ghidate de biologii și membrii SOR
- 18:00 - 19:30 - Expoziție aniversară 'Cei 35 de ani ai SOR'
- 19:30 - Recital susținut de prestigiosul violonist Alexandru Tomescu. Acesta va interpreta, într-o variantă transpusă pentru vioară, suitele pentru violoncel nr. 1 și nr. 3 (BWV 1007, BWV 1009) de Johann Sebastian Bach, iar la final vom putea audia 'Lăutarul', din suita 'Impresii din copilărie' de George Enescu. Vom avea ocazia să ascultăm și să vedem un instrument extrem de valoros, și anume vioara Stradivarius Elder Voicu.
În deschiderea recitalului susținut de Alexandru Tomescu îi veți putea asculta pe Valentin Simion (violoncel) și Ștefan Pretuleac (pian), cu două lucrări foarte bine asortate evenimentului: 'Silence of the Woods' de AntonÃn DvoÅ™ak și 'Dans țărănesc' de Constantin Dimitrescu.
Pentru o cât mai bună organizare a tururilor ghidate rugăm publicul să se înscrie folosind formularul de participare.
'Păsările au cântat primele, cu mult înaintea noastră, și de Noaptea Privighetorilor, le vom aduce un omagiu cântând pentru ele. Și o facem cum nu se poate mai frumos: prin arcușul maestrului Alexandru Tomescu. Vă invităm la concertul nostru caritabil de pe 23 mai și vă îndemnăm să fiți generoși cu natura! Banii strânși din donațiile dumneavoastră vor ajuta Societatea Ornitologică Română să ducă mai departe proiectele atât de necesare cântătoarelor. Anul acesta, cântăm pentru păsări, donăm pentru păsări. De aceea, așteptăm alături de noi prietenii păsărilor și ai naturii și nu ne supărăm dacă vin însoțiți de proprii lor prieteni. E nevoie de cât mai mulți pentru a face ca lucrurile să se întâmple. Și ne bucură să avem alături de noi personalități din zone diferite ale vieții publice, care au înțeles importanța educației pentru natură și au experimentat la modul personal beneficiile oferite de cunoașterea și imersarea în natură - Carmen Tiderle, Sergiu V. Vasile sau Sergiu Vasile Bejan.' a declarat Teodora Domșa, coordonatoarea proiectului Noaptea Privighetorilor.
***
Despre Societatea Ornitologică Română
Societatea Ornitologică Română (SOR) este una dintre cele mai active organizații independente de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 35 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că și generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.
Despre USAMV
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) este o instituție de învățământ superior și cercetare acreditată, cu personalitate juridică, ce face parte din rețeaua instituțiilor de învățământ superior de interes public, având caracter nonprofit și apolitic. USAMV este organizată și funcționează în conformitate cu prevederile Constituției României, ale legislației și reglementărilor naționale din domeniul învățământului, cu Carta universitară și regulamentele proprii pentru a-și îndeplini misiunea asumată.
Misiunea USAMV este ca prin educație și cercetare științifică să formeze specialiști cu un înalt grad de calificare și cu competențe corespunzătoare exigențelor pieței forței de muncă în domeniile fundamentale: 'științe inginerești' și 'științe biologice și biomedicale'.
Domeniile de studii pe care le acoperă USAMV sunt: Agronomie, Biologie, Silvicultură, Horticultură, Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere, Medicină Veterinară, Ingineria produselor alimentare, Inginerie civilă, Ingineria mediului, Inginerie geodezică, Biotehnologii, Științe inginerești aplicate, Inginerie și management, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.