Comunicat de presă - Asociația Pașaport pentru Succes
4PEACE - Inteligență emoțională, nu bullying!
O caravană națională care își propune să aducă inteligența emoțională în fiecare școală din România.
Într-o perioadă în care tot mai mulți copii simt anxietate, confuzie sau respingere, Caravana 4PEACE aduce un mesaj simplu și profund în școlile din România: Bullyingul este, în esență, o problemă emoțională. De aceea, soluția este una profund emoțională.
Proiectul 4PEACE - 'Inteligență emoțională, nu bullying' este una dintre inițiativele majore ale Pașaport pentru Succes și are ca misiune să transforme cultura școlară din România.
Viziunea 4PEACE
4PEACE este un program de inteligență emoțională gândit special pentru școli și instituții . Este un acronim în care fiecare literă reprezintă o abilitate. Programul are o metodologie care îl face foarte PRACTIC, ușor de aplicat în viața reală. În următorii 6 ani, ne propunem ca 87% dintre școlile din România să devină spații în care copiii, profesorii și părinții învață împreună cum să comunice, cum să gestioneze emoțiile și cum
să creeze relații bazate pe respect și sprijin reciproc.
4PEACE nu este doar despre prevenirea bullyingului - este despre formarea unei generații care are încredere în sine, își înțelege emoțiile și are curajul să aleagă binele, chiar și atunci când e greu.
Caravana 4PEACE - Cifre care spun o poveste vie
Până acum, 5.230 de elevi din toată țara au participat la atelierele noastre. Călătoria a început în Sighișoara și continuă pas cu pas acolo unde copiii au nevoie de sprijin emoțional real.
Școli incluse în caravană până acum:
Sighișoara - Liceul Teoretic Joseph Haltrich (910 elevi)
București - Școala Gimnazială 'George Topârceanu' (485 elevi)
Constanța - Școala Gimnazială Nr. 23 'Constantin Brâncoveanu' (489 elevi)
Focșani - Școala Gimnazială 'Oana Diana Renea' (497 elevi)
Bacău - Liceul Tehnologic 'Anghel Saligny' (840 elevi)
Roman - Colegiul Tehnic 'Danubiana' (370 elevi)
Valea Lupului - Liceul 'Profesor Mihai Dumitriu' (1.014 elevi)
Sângeorgiu de Mureș - Școala Gimnazială 'Sfântul Gheorghe' (625 elevi)
Ce învață copiii în atelierele 4PEACE?
Cei 4 factori implicați în bullying: contextul, agresorul, victima și salvatorul
Modul în care funcționează creierul și de ce intrăm în rolurile de agresor sau de victimă
Cum să îți asumi consecințele a ceea ce spui și faci
Cum să ai încredere în tine și să accepți că, orice ai face, alții te vor judeca
Cum să faci față respingerii și criticilor
Cum să nu te poziționezi superior sau inferior celorlalți și cum să ne raportăm la diferențele dintre noi
Cum să aibă încredere în ei înșiși
Aducem în școli nu doar exerciții, ci o atmosferă în care fiecare copil se simte văzut, ascultat și valorizat.
Despre Pașaport pentru Succes
Pașaport pentru Succes este un ecosistem de programe educaționale care susține dezvoltarea completă a tinerilor prin ateliere, tabere și cursuri dedicate încrederii în sine, vocației, leadershipului, educației financiare și relațiilor sănătoase.
Până acum, am ajuns la peste 47.000 de elevi, părinți și profesori.
4PEACE este programul nostru dedicat școlilor - un spațiu unde construim nu doar lecții, ci oameni.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].