Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Programul săptămânii 21 - 25 mai la Cinema Timiș
Cuvântul de ordine al săptămânii e diversitate! La Timiș, ești așteptat cu un clasic absolut al cinematografiei italiene, o gală de premiere a Președintei Parlamentului European, un cine-concert pentru întreaga familie, filme de Cannes în proiecții unice și câteva din titlurile momentului.
Joi, Cinema Timiș va găzdui ceremonia de decernare a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Orașul nostru o premiază pe Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen și pentru sprijinul constant pentru Ucraina și Republica Moldova.
Vineri și duminică, vedeți ultimele filme din focusul 10 Regizori de Cannes. THE FRENCH DISPATCH îți aduce un Wes Anderson în cel mai recognoscibil stil al său, iar BOYHOOD, multipremiatul film al lui Richard Linklater, cu Patricia Arquette și Ethan Hawke, derulează 12 ani din viața lui Mason, din primele zile în școala primară pană la plecarea la facultate.
Sâmbătă, Ceau, Cinema! vă invită în saloanele elegante ale secolului XIX, cu capodopera GHEPARDUL a lui Luchino Visconti, care-i are în distribuție pe Burt Lancaster, Alain Delon și Claudia Cardinale. Este prima proiecție din retrospectiva dedicată rafinatului cineast italian, care continuă în următoarele săptămâni la Studio.
În program, te mai așteaptă două filme de peste ocean: MISIUNE: IMPOSIBILÃ. RÃFUIALÃ FINALÃ, cu inegalabilul Tom Cruise, și HURRY UP TOMORROW, cu și inspirat din ultimul album al lui Abel Tesfaye, alias The Weeknd.
Cei mici sunt purtați în călătorii nebănuite, la bordul unor mașinării neobișnuite, la CINE-CONCERTUL MAȘINA DE VISE - un film de animație fără cuvinte, acompaniat live de muzicienii de la Trio Animatic. Spectacolul propus de Institutul Francez va avea trei reprezentații, vineri.
Programul săptămânii 21 - 25 mai la Cinema Studio
O proiecție mai specială ca alta, în programul acestei săptămâni de la Studio! Ești așteptat cu premiere urmate de discuții, cu noi episoade din Cinemateca Itinerantă, cineclubul Film After School sau Doc-minică, precum și cu întâlniri la Taifas și două filme hot.
Miercuri, începe săptămâna cu CINEMA, MON AMOUR! - o odă dedicată eforturilor unui om de a salva un cinema, de văzut și dezbătut cu liceeni de la cineclubul #FilmAfterSchool. Apoi, ai parte de o proiecție specială BABARDEALÃ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC, filmul pentru care Radu Jude a primit Ursul de Aur de la Berlin în 2021.
Vineri, mergi să vezi încercarea artistei Alexandrei Gulea de a surprinde portretul bunicii ei aromânce, în MAIA - PORTRET CU MÂINI, un documentar extrem de original, ce îmbină materiale de arhivă, interviuri documentare, scene de ficțiune, fotografii, performance-uri, muzică, sculpturi și instalații de artă. Regizoarea va fi prezentă pentru o discuție cu publicul.
Vineri și sâmbătă, ai două șanse de a vedea o altă premieră, UN FILM NETERMINAT al chinezului Ye Lou, care te duce în mijlocul evenimentelor de la Wuhan, din ianuarie 2020.
Sâmbătă după-amiaza, are loc o nouă întâlnire a seniorilor cinefili la Taifas și cafea, propusă de Contrasens. De această dată, vedeți o colecție de scurtmetraje lituaniene. Apoi, mai luați încă o dată pulsul din MOTEL DESTINO, un thriller senzual cum n-ai mai văzut.
Duminică, vizionați o comedie din anii '˜70 la Cinemateca Itinerantă - ASTÃ-SEARÃ DANSÃM ÎN FAMILIE cu Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, Stela Popescu și Draga Olteanu Matei. Doc-minica seara, Marele Ecran ne propune AFTERNOONS OF SOLITUDE al spaniolului Albert Serra, urmat de o discuție cu Jorje Gonzales despre tradiția coridelor în cultura spaniolă.
Programul săptămânii 22 - 25 mai, la Cinema Victoria
Săptămâna asta, Cinema Victoria are în obiectiv filme de Cannes, trei comedii - să ne destindem după o perioadă încărcată, hitul anului de la Victoria, precum și noi filme pentru întreaga familie.
Focusul 10 Regizori de Cannes continuă cu trei filme tari, premiate pe Croazetă. DONBASS al lui Sergei Loznitsa - o poveste tulburătoare despre o lume în care războiul este numit pace, propaganda este rostită ca adevăr și ura este declarată a fi iubire; ALCARRAS de Carla Simon - povestea unei familii de fermieri, al cărei viitor este amenințat de avansările tehnologice; și CONSPIRAȚIE LA CAIRO al lui Tarik Saleh - un thriller politic plasat în Universitatea Al-Azhar din Cairo, epicentrul puterii în islamul sunnit.
Despre cum se fac jocurile în centrul lumii catolice, mai poți afla din CONCLAV, care este reluat iar și iar, pentru că sala de cinema se tot umple.
Mai vedeți, în premieră, ÎN OBIECTIV - noul film al lui Thierry de Peretti, despre parcursul unei generații, cu prieteniile, iubirile și frământările sale politice, prin experiența unei tinere fotografe corsicane.
Ai chef de comedie, după atâta încordare? Pavel Bartoș, Șerban Pavlu, Adrian Titieni și Bogdan Farcaș îți dau o nouă întâlnire la MAREA PESCUIALÃ. Dacă preferi distracția între fete, intră și tu în cursă cu FEMEI PE FUGÃ, cel mai vizionat film de anul trecut din Ungaria. Și tot de la vecinii noștri vine un feelgood movie despre întâlnirea a două generații cu mentalități diferite - TOTUL DESPRE FAMILIA LEFKOVICS.
În weekend, LILO & STITCH revin pe ecran la mai bine de 20 de ani după ce au cucerit publicul din întreaga lume, într-o reimaginare live-action de văzut cu mic, cu mare. Le țin companie LENEȘI PE ROȚI, un alt film de savurat împreună cu întreaga familie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].