Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
Reținut după ce ar fi comis acte de violență
La data de 15 mai a.c., polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Alțâna, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate a reieșit că la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în parcarea unui magazin de pe raza comunei Șelimbăr, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 42 de ani, din municipiul Sibiu, lovindu-l cu un obiect tăietor - înțepător.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției 1 de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Șofer în ilegalitate
La data de 15 mai a.c., în jurul orei 11.00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus pe Bulevardul Corneliu Coposu de către un localnic, în vârstă de 38 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că mopedul nu este înmatriculat.
În baza celor constatate, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Atenție la trafic ! Circulați prudent !
Pe fondul instabilității atmosferice din aceste zile, le recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo și de trafic, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea direcției de deplasare și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală.
Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate.
Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze prudent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].