18 mai - Ziua Internațională a Muzeelor

Istoria nu se recuperează prin tăcere

Într-o țară în care fiecare colț de pământ păstrează urmele unei istorii vii, în care fiecare generație a lăsat în urmă ceva ce merită prețuit, Ziua Internațională a Muzeelor ar trebui să fie un moment în care ne oprim din fugă, privim în urmă cu sinceritate și ne întrebăm, onest, cât mai valorează pentru noi ceea ce am primit și cât din această moștenire mai suntem dispuși să ducem mai departe întreg, neatins de uitare sau nepăsare.

Și totuși, în România de azi, această zi se așază peste o tăcere grea, peste o lipsă de răspundere care doare, peste un abandon mut al propriei noastre identități. Pentru că, în loc să avem grijă de tezaurul lăsat de strămoși, am ajuns să-l trimitem prin lume fără pază, fără garanții, fără responsabilitate, și să privim cum dispare, fără cineva să explice, fără cineva să răspundă.

Furtul Tezaurului Dacic din Olanda, petrecut în ianuarie 2025, nu este doar o pierdere materială, ci o rană deschisă în memoria colectivă a acestui popor. Este o dovadă sfâșietoare că nu mai știm să prețuim ceea ce ne definește, că am ajuns atât de nepăsători, încât ni se pare normal ca un coif lucrat în urmă cu două mii de ani, o brățară purtată de un rege dac - o bucată din sufletul acestei țări, bătută în aur, să fie furată în liniște, fără urmări, fără asumare, fără rușine.

Iar dacă, în același timp, arhiva video și audio a TVR, poate cea mai cuprinzătoare colecție de memorie culturală vie din ultimele decenii, este trimisă în Germania pentru digitalizare, nu pentru că am dorit un parteneriat, ci pentru că nu mai suntem în stare să ne protejăm singuri trecutul, atunci devine clar că problema nu ține doar de lipsa de fonduri sau de priorități greșite, ci de o degradare mai profundă, nu mai simțim legătura cu ceea ce am fost și nu mai știm cum să ducem mai departe ceea ce ar trebui să fie al nostru.

În Vaslui, multe dintre monumentele istorice care ar putea spune povești despre cine am fost sunt lăsate să se degradeze, încet și sigur. Nu e vorba doar de lipsa banilor, ci și de lipsa de interes. Clădiri care ar putea atrage turiști și reda viață unor locuri uitate sunt pur și simplu ignorate, ca și cum trecutul n-ar mai conta. În municipiul Huși, Muzeul Municipal (fostul Palat al Justiției) și alte clădiri istorice se află într-o stare jalnică. Lucrările de renovare au fost începute și apoi abandonate, reflectând lipsa de interes real pentru conservarea patrimoniului urban.
Fără intervenții concrete și sprijin financiar bine direcționat, aceste fragmente din istoria noastră riscă să se piardă. Nu vorbim doar despre pietre vechi, ci despre rădăcinile unei identități care, odată uitate, nu se mai recuperează. E nevoie de asumare, din partea statului și din partea celor care încă mai înțeleg valoarea lucrurilor tăcute.

În toată țara, muzee stau închise, clădiri istorice se ruinează, exponate neprețuite zac prin depozite umede sau în săli în care nu mai intră nimeni. Acolo unde ar fi trebuit să ajungă fiecare copil român ca să afle cine este, să vadă, să atingă și să simtă istoria lui, domnesc doar tăcerea, igrasia și un sentiment apăsător de abandon.

Muzeele nu sunt simple încăperi cu obiecte vechi, ci locuri în care o țară își păstrează rădăcinile vii. Acolo se adună suferințele, credințele, curajul și munca celor care au fost înaintea noastră. Iar dacă nu mai știm să pășim acolo cu respect, înseamnă că am început să ne pierdem legătura cu ceea ce suntem ca popor.

Poate că cel mai grav nu este faptul că pierdem obiecte de patrimoniu, ci că ne-am obișnuit să nu ne mai doară atunci când le pierdem. Că nu mai cerem socoteală. Că nu mai reacționăm. Că tratăm această dispariție lentă cu o resemnare care, de fapt, spune că nu mai știm cine suntem. Avem tot ce ne-ar trebui ca să fim un popor demn, dar nu mai avem grija, respectul și curajul de a păstra ceea ce am primit. Și dacă nu schimbăm asta, atunci, oricât aur am avea în vitrine, nu vom mai fi o țară, ci doar un loc care și-a uitat sufletul.

Lucian Blaga spunea: 'Veșnicia s-a născut la sat.' Iar muzeele noastre sunt dovada că veșnicia nu se naște doar la sat, ci și în tot ceea ce am reușit să păstrăm din lupta, credința și răbdarea unui popor.

Deputat S.O.S. România
Raisa ENACHI