Comunicat de presă - Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman', Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Muzeul de Artă din Craiova, Editura Predania și TVR Craiova, organizează în zilele de 20 și 21 mai 2025, un nou atelier Synaxis, ce cuprinde două conferințe susținute de Dragoș Paul Aligigă, profesor la Universitatea din București și Senior Fellow în Programul F. A. Hayek pentru Studii Avansate în Filosofie, Politică și Economie la Universitatea George Mason din S.U.A.
Marți, 20 mai 2025, începând cu ora 17.00, la centrul 'Constantin Brâncuși' din Craiova se va desfășura conferința 'Identitatea națională și criza sistemelor de guvernanță și politice în secolul 21', ce va fi susținută de prof. Dragoș Paul Aligigă. Conferința pornește de la recunoașterea modificărilor ideologice pe care revoluția tehnologică le generează, pentru a susține necesitatea unei înnoiri a aparatului conceptual și a sistemelor de guvernanță.
Cea de-a doua conferință organizată în cadrul acestui atelier Synaxis va avea loc miercuri, 21 mai 2025, la ora 12.00, în sala 'Sfântul Antim' a Facultății de Teologie din Craiova.
În cadrul atelierului, prof. Dragoș Paul Aligică va aborda două lecturi complementare: 'Minunata lume nouă', autor Aldous Huxley, și 'Vatican, ultimul conclav', autor Robert Silverberg. Conferința oferă o perspectivă mai largă asupra temei abordate, arătând cum utopiile au generat distopii, respectiv felul în care textele ficționale și satirice au devenit realitate.
Profesorul Dragoș Paul Aligigă este membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei Europene, secția de 'Guvernanță, instituții și politici publice'. Este autor a numeroase cărți articole academice în domeniile teoriei instituționale, economiei politice, teoriei sociale și filozofiei politice. Printre publicațiile sale se numără 'Public Entrepreneurship', 'Citizenship', 'Self Governance' (Cambridge University Press) și 'Instituțional Diversity and Plitical Economy' 9Oxford University Press).
Coordonatorii proiectului sunt Pr. Lect. Univ. Dr. Mihai Ciurea și Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian Zenoviu Bot. Atelierul de lectură Synaxis, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare.
Aflat la a treia ediție, Atelierul a păstrat, în esență, același format: fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. În anul universitar 2024-2025 tema generală a întâlnirilor Synaxis este 'Ce este adevărul ? Despre cunoaștere și discurs'. Prelegerile din cadrul Synaxis vor fi publicate într-un volum tematic.
Biroul de presă al Muzeului Cărții și Exilului Românesc
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.