Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Eveniment rutier cercetat de către polițiștii sătmăreni
La data de 14 mai a.c., în jurul orei 08.00 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 193 în localitatea Păulești.
Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 50 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Satu Mare, care circulă pe direcția Păulești-Satu Mare, acesta fiind proiectat într-un stâlp de electricitate pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 45 de ani și a unei pasagere, de 15 ani, din autoturismul condus de către acesta, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Bărbat, arestat pentru furt calificat.
La data de 14 mai a.c., în jurul orelor 04.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cărei, au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat în municipiul Cărei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au interceptat și legitimat, un bărbat de 71 de ani, din localitatea Rădulesti, bănuit că ar fi pătruns într-un imobil de unde ar fi sustras un televizor, un decodor, 2 telefoane mobile, un aparat foto, un aparat de tuns și 3 parfumuri.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
La data de 14 mai a. c, acesta a fost prezentat Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Cărei, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 14 mai a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 20 conducători de autoturisme.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].