logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Suntem responsabili și menținem curățenia pe domeniul public! Colectăm selectiv deșeurile!

Primăria Sectorului 3 readuce în atenția cetățenilor o serie de norme legale de conviețuire socială și salubritate, pentru menținerea ordinii publice și a curățeniei. Odată cu încălzirea vremii, orice încălcare a acestora poate afecta confortul și sănătatea populației, favorizând în anumite cazuri chiar apariția unor focare de infecție.

Printre comportamentele ce contravin normelor legale pentru un oraș civilizat și curat, sancționate potrivit Legii nr. 61/1991:

- abandonarea cutiilor pe domeniul public de către persoanele care practică comerțul stradal neautorizat;

- aruncarea unor deșeuri de mici dimensiuni pe domeniul public (coji de semințe, resturi de țigară, pahare, pet-uri) de cei care își petrec timpul liber în parcuri/miniparcuri/locuri de joacă;

- fumatul în locurile de joacă;

- consumul de alcool în alte locuri decât cele autorizate în acest sens, asociate cu nemenținerea curățeniei;

- abandonarea pe domeniul public a deșeurilor voluminoase, în afara programului de colectare gratuită a acestora;

- abandonarea pe domeniul public sau introducerea în recipientele de colectare a deșeurilor provenite din construcții și/sau demolări.

În contextul intensificării actelor de încălcare a normelor legale, Direcția Generală de Poliție Locală a Sectorului 3 a reluat acțiunile de monitorizare și sancționare a persoanelor certate cu bunul-simț. Aceste acțiuni, specifice sezonului cald și nu numai, se organizează constant și fac parte din programul Poliției Locale Sector 3.

Ce facem cu deșeurile, în funcție de tipul lor

Cetățenii Sectorului 3 au obligația, potrivit legii, să colecteze selectiv deșeurile și să le depoziteze în recipientele dedicate. Astfel, pe lângă ghenele dedicate colectării gunoiului menajer biodegradabil, cetățenii au la dispoziție recipiente pentru: reciclabil amestecat (hârtie, carton, plastic și metal), textile (haine și încălțăminte vechi), electronice și electrocasnice mici și sticlă ciob.

Reamintim că Primăria Sectorului 3 a primit în ultimii trei ani amenzi în valoare totală de 10 milioane de lei pentru că nu a îndeplinit țintele de colectare selectivă.

Astfel, Primăria Sectorului 3 face un apel la responsabilitate, către cetățenii Sectorului 3, față de mediul înconjurător, să depoziteze selectiv deșeurile pentru a nu risca să plătească amenzi cuprinse între 1000 de lei și 3000 de lei, pentru persoane fizice, și de la 2000 de lei la 4000 de lei, pentru persoanele juridice.

În zonele în care ghenele sunt în interiorul blocului, pentru neregulile constatate vor fi amendate asociațiile de proprietari.

Serviciul Presă

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].