Comunicat de presă - Guvern
Actele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 14 mai 2025
I. HOTÃRÂRI DE GUVERN
1. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Programului manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor - 29 mai 2025
Potrivit hotărârii adoptate, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne vor organiza ceremoniale militare și religioase la cimitirele și la monumentele de război, precum și la alte obiective comemorative desemnate. De asemenea, sunt prevăzute servicii religioase și activități cultural-educative desfășurate în cadrul unităților militare de învățământ, Ministerul Afacerilor Interne asigurând ordinea publică la locurile de desfășurare a activităților comemorative.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare, va organiza activități pentru comemorarea eroilor români căzuți în alte țări, inclusiv depuneri de coroane și ceremonii religioase.
Ministerul Educației și Cercetării va coordona programe dedicate Zilei Eroilor în instituțiile de învățământ, în cooperare cu celelalte ministere și autoritățile locale, incluzând lecții deschise, întâlniri cu veterani și specialiști de istorie militară.
2. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1024/2021 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național 'Autostrada Sibiu-Pitești' - Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni, precum și modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1024/2021
Actul normativ aprobă alocarea sumei de 253.610 lei, reprezentând o ajustare a sumei necesare pentru exproprierea unor imobile aflate în proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrărilor la 'Autostrada Sibiu-Pitești - Secțiunea 3: Cornetu-Tigveni'.
Suma a fost stabilită în urma unor măsurători recente, care au arătat că suprafețele sau valorile imobilelor diferă față de cele estimate inițial.
Fondurile se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
3. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Companiei Naționale 'Administrația Porturilor Dunării Fluviale' - S.A. Giurgiu, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Compania Națională 'Administrația Porturilor Dunării Fluviale' - S.A. Giurgiu va dispune de peste 121,5 milioane lei pentru investiții în anul 2025, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei companii și aprobat de Executiv. Fondurile vor fi asigurate din surse proprii - peste 17,5 milioane lei -, din alocații de la buget - 450.000 lei -, din fonduri externe nerambursabile Program Transport 2021-2017 - 103,5 milioane lei - și din alte surse - 3,4 milioane lei.
Compania estimează venituri totale în valoare de peste 31 milioane lei, în creștere cu circa 12% față de cele preliminate în anul 2024, și cheltuieli totale în valoare de peste 30 milioane lei.
4. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome ,,Administrația Fluvială a Dunării de Jos' Galați, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Regia Autonomă 'Administrația Fluvială a Dunării de Jos' Galați estimează venituri totale în valoare de peste 212,2 milioane lei, în creștere cu circa 28% față de cele preliminate în anul 2024, și cheltuieli totale în aceeași sumă, de 212,2 milioane lei, conform hotărârii de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei regii.
În ceea ce privește investițiile prevăzute pentru anul 2025, acestea sunt estimate la peste 115,8 milioane lei și sunt constituite din surse proprii - peste 19,9 milioane lei -, obiective din investiții ale agenților economici - 7,2 milioane lei - și proiecte cu finanțare nerambursabilă post-aderare - 88,7 milioane lei.
5. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea 'Avioane Craiova' S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Societatea Avioane Craiova își propune în anul 2025 un nivel al veniturilor totale de 217,9 milioane lei, în creștere cu circa 50% față de cele preliminate în anul 2024. De asemenea, conform hotărârii de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli aferent acestei societăți, se prevăd cheltuieli totale de circa 205,6 milioane lei, iar rezultatul brut propus este de 12,5 milioane lei.
6. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea CUPRU MIN S.A. Abrud, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Executivul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2025 al Societății CUPRU MIN S.A. Abrud, operator economic aflat sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu legislația privind disciplina financiară și guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.
Bugetul prevede venituri totale de 475,8 milioane lei, în creștere cu 4,95% față de estimările din 2024, și cheltuieli de 396,8 milioane lei, cu 4,93% mai mari. Rezultatul brut prognozat este pozitiv, în valoare de 79 milioane lei, în creștere cu 5,07%.
Creșterea cheltuielilor salariale cu aproape 14% se datorează influenței salariilor existente, tichetelor de masă, cheltuielilor sociale și menținerii altor drepturi salariale.
Societatea nu estimează plăți restante pentru anul 2025.
7. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Națională a Sării S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Națională a Sării S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Pentru anul 2025, compania estimează venituri totale de 516.281.000 lei, în creștere cu 0,28% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024.
Cheltuielile totale estimate pentru anul 2025 sunt în sumă de 424.153.000 lei, în creștere cu 9,59% față de nivelul preliminat la finalul anului 2024.
Nivelul total al cheltuielilor a fost estimat în funcție de necesarul de materii prime, materiale, energie, apă, servicii și lucrări necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare, precum și în condiții normale a activității, precum și în funcție de contribuțiile legale aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele și impozitele, etc. Cheltuielile salariale sunt prognozate cu o creștere de 1,92% față de nivelul aprobat al anului 2024, iar cheltuielile pentru investiții vor avea o valoare de 126.351.000 lei
Societatea nu prevede plăți restanțe pentru anul 2025.
8. HOTÃRÂRE DE GUVERN aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Executivul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Societății Naționale de Radiocomunicații S.A..
Pentru anul 2025, veniturile totale sunt estimate la 285,7 milioane lei, în creștere cu 2,36% față de 2024, în timp ce cheltuielile se reduc ușor la 257,5 milioane lei, cu 0,88% mai puțin decât în anul precedent. Profitul brut estimat atinge 28,26 milioane lei, marcând o creștere semnificativă de 45,58%.
Cheltuielile salariale cresc cu 6,53%, influențate de salariile aflate în plată, tichetele de masă, contribuțiile sociale, precum și de majorarea salariului minim brut pe țară, iar cheltuielile pentru investiții vor avea o valoare de 84.9 milioane lei.
Societatea estimează că nu va înregistra plăți restante în anul 2025.
9. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea Uzina Mecanică Orăștie S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
10. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne
Actul normativ prevede eliminarea unui post de secretar de stat - cel pentru relația cu Instituțiile Prefectului -, precum și a unui post de secretar general adjunct.
Astfel, în activitatea de conducere, ministrul va fi ajutat de 4 secretari de stat, 3 subsecretari de stat și secretarul general, sprijinit de 2 secretari generali adjuncți.
Atribuțiile aferente domeniului relației cu instituțiile prefectului vor fi stabilite, spre coordonare, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, potrivit legii.
Totodată, se desființează cabinetul aferent postului de secretar de stat, prevăzut cu un număr total de 2 posturi.
Măsura va contribui la o funcționare mai eficientă a instituției și la simplificarea procesului de luare a deciziilor.
11. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind eliberarea domnului Iosif Iulian din funcția de subprefect al județului Galați
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
12. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Sănătății prin Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
13. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind scoaterea unor părți din bunul imobil identificat cu numărul MF 160539 din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al sfatului și din administrarea Ministerului Educației și Cercetării prin Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, actualizarea codului de clasificație, datelor tehnice și valorii de inventar ale unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Educației și Cercetării prin Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
14. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea modelului de steag al municipiului Constanța, județul Constanța
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
15. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea numărului de posturi și a structurii organizatorice a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză
Executivul a aprobat reorganizarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), în scopul alinierii la planurile guvernamentale de reducere a cheltuielilor publice și utilizare eficientă a resurselor bugetare, conform OUG nr. 156/2024.
Noua structură prevede desființarea unei direcții și a două posturi de conducere, precum și eliminarea posturilor vacante. Activitățile vor fi redistribuite către alte structuri funcționale, fără a depăși plafonul legal de 8% pentru posturile de conducere, conform Codului administrativ.
Vor fi reorganizate mai multe direcții și compartimente, inclusiv Direcția Modelare și Conturi Naționale, Direcția Analize și Prognoze Financiare și Sectoriale, precum și Direcția Prognoze Regionale și Relații Internaționale, care va fi redenumită Direcția Prognoze Conturi Naționale și Relații Internaționale. Posturile și activitățile desființate vor fi preluate de noi compartimente sau structuri existente.
De asemenea, se înființează Serviciul Programe Guvernamentale și Analize Regionale, cu un nou post de șef serviciu, gradul II, pentru coordonarea analizelor teritoriale și a programelor guvernamentale. Compartimentele IT, juridic și resurse umane vor fi reorganizate și comasate pentru eficientizarea activității.
Reorganizarea se va realiza în termen de minimum 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, cu respectarea drepturilor funcționarilor publici și fără a depăși numărul maxim de posturi aprobat.
16. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unei construcții, aflate în administrarea Regiei Autonome ,,Rasirom', în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acesteia
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
17. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Regiei Autonome 'Imprimeria Băncii Naționale a României'', aflată în subordinea Băncii Naționale a României
Conform bugetului aprobat, Regia Autonomă 'Imprimeria Băncii Naționale a României' estimează, pentru anul 2025, venituri totale de 163.656.000 lei, în creștere cu 21% față de realizările preliminate din anul 2024, și cheltuieli totale în valoare de 150.604.000 lei, generând un profit brut de 13.052.000 lei.
Pentru finanțarea investițiilor planificate în anul 2025, regia va aloca suma totală de 54.929. 000 lei.
Regia funcționează pe baza principiilor de gestiune economică și autonomie financiară, susținându-și întreaga activitate din surse proprii, fără a beneficia de subvenții sau transferuri de la bugetul de stat.
18. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea normativelor de cheltuieli și a devizului estimativ de cheltuieli aferente evenimentului reuniunea Grupului de Evaluare și Monitorizare Inter Pares al Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în Scopuri Fiscale al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în perioada 10 -13 iunie 2025
Guvernul a aprobat cheltuielile necesare organizării Reuniunii Grupului de Evaluare și Monitorizare Inter Pares al Forumului Global privind Transparența și Schimbul de Informații în Scopuri Fiscale al OCDE, prin derogare de la normativele de cheltuieli specifice organizării și desfășurării unor astfel de reuniuni, prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 80/2001.
Suma necesară estimată este de 743.600 lei și se suportă din bugetul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Evenimentul contribuie la consolidarea diplomației economice și este organizat în perioada 10-13 iunie 2025, de Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Comisia specială comună a Parlamentului pentru sprijinirea aderării României la OCDE, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților.
România, în calitate de țară gazdă, va asigura logistica necesară desfășurării reuniunii, respectiv închirierea spațiilor, echipamente tehnice, servicii de interpretariat, catering, mese festive și protocol. Cheltuielile de cazare vor fi suportate de participanți.
Desfășurarea acestui eveniment tehnic de înalt nivel, esențial pentru guvernanța fiscală globală și pentru promovarea standardelor internaționale privind transparența fiscal, a fost aprobată de Executiv în februarie, prin memorandum.
Caracterul deosebit al reuniunii și necesitatea asigurării unei organizări eficiente a acesteia justifică derogarea de la prevederile OG nr. 80/2001 privind normativele de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 247/2002.
Normativele de cheltuieli și devizul estimativ aferente evenimentului sunt prevăzute detaliat în anexa hotărârii aprobate.
Informații suplimentare: România este membră a Forumului Global din 2013 (Legea nr. 328/2013), participând activ la în procesul de evaluare inter pares și contribuind cu experți la evaluările privind schimbul de informații, atât la cerere cât și automat.
Forumul Global al OCDE, activ din 2009, are un rol esențial în promovarea cooperării internaționale pentru combaterea evaziunii fiscale prin implementarea standardelor de transparență fiscală.
Biroul de presă al Guvernului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].