Comunicat de presă - Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian'
'Prințesa circului' revine pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian pe 17 și 18 mai
Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian reia mult așteptatul spectacol 'Prințesa Circului'., ce revine în atenția publicului după o pauză de câteva luni. Producția, în regia lui Beatrice Rancea, cu costume semnate de Doina Levintza, captivează publicul ce pătrunde timp de 3 ore în fascinanta lume a circului. De la premiera ce a avut loc vara trecută, spectacolul s-a bucurat de reprezentații cu casa închisă.
https://www.youtube.com/watch?v=u_VGQpFCi0o
Spectacolul impresionează de la primele până la ultimele acorduri și la absolut toate capitolele: sub aspect muzical, soliștii, orchestră și corul Teatrului se achită admirabil de o partitură din care provocările nu lipsesc.
Coregrafic, spectacolul este definit de numerele elaborate de Dragoș Roșu și Johanna Bodor și desăvârșit prin viziunea cu abordări de sublimă inspirație ale regizoarei Beatrice Rancea, iar balerinii Teatrului impresionează deopotrivă în momentele de grație desăvârșită și în cele de o energie covârșitoare.
Costumele, semnate de Doina Levintza, strălucesc și la propriu și la figurat și completează ambianța sclipitoare a spectacolului, iar scenografia semnată de Vladimir Turturică conturează perfect universul colorat al circului, dar lasă și conuri de umbră subtilă, pentru pasajele sentimentale ale celebrei operete.
Momentele de acrobație, realizate de profesioniști ai Circului Globus, sunt fără precedent în sala Operetei și tăie răsuflarea privitorului. O încântare sunt și elemente de decor deosebite, ce fac ca o parte din acțiune să se deruleze la înălțime. De la deschidere până la închiderea cortinei, povestea curge fascinant de fluid, dar și uluitor de alert, iar spectacolul are de toate: elemente de show, conflict, emoție, suspans, răsturnări de situație și, bineînțeles, happy-end.
Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2025-2026 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,
Și secțiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/
Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro, Biletlateatru.ro, Startickets.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1â
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].