Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Activitate de prevenire a comportamentelor de risc desfășurată de Grupul de Lucru Operativ- Prevenire Droguri
Vineri, 9 mai a.c, Biblioteca Județeană Satu Mare a fost gazda unui eveniment de prevenire a comportamentelor de risc în rândul elevilor: 'Cafeneaua prevenirii comportamentelor de risc', organizat de către reprezentanții Grupului de Lucru Operativ- Prevenire Droguri în colaborare cu Școala Gimnazială Bălcescu- Petofi Satu Mare.
La această activitate, reprezentanții din cadrul: Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare- Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, Biroul Siguranță Școlară și Serviciul Cabinet, Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, Direcției de Sănătate Publică, Penitenciarului Satu Mare precum și din cadrul Școlii Gimnaziale Bălcescu- Petofi Satu Mare alături de un medic nutriționist, au dezbătut împreună cu elevii diferite tematici și anume: avantajele adoptării unui stil de viață sănătos, riscurile consumului droguri, consecințele violenței/ bullying- ului/ cyberbullying-ului atât asupta victimei cât și asupra agresorului, siguranța în mediul online, prevenirea abuzurilor fizice/ emoționale/ sexuale și răspunderea penală a minorilor.
Elevii s-au arătat foarte interesați de temele abordate, ceea ce a dus la o activitate de succes, iar noi adulții implicați în activitățile preventive avem convingerea că dacă un copil/ tânăr este corect informat și înțelege consecințele comportamentelor de risc va fi mai protejat în fața unor astfel de pericole, făcând față mai ușor provocărilor și știind cum să reacționeze în cazul în care se va afla la risc de a deveni victimă sau agresor. De asemenea, ne dorim ca în situația în care se vor afla în fața unor evenimente indezirabile în calitate de martori, să nu rămână indiferenți, să anunțe de îndată un adult de încredere și în caz de nevoie să apeleze numărul unic 119, disponibil pentru cazurile de abuz împotriva copiilor respectiv numărul de urgență 112 dacă situația o impune.
Grupul de Lucru Operativ- Prevenire Droguri va continua organizarea unor astfel de evenimente deoarece unul dintre scopurile noastre este prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].