logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Tribunalul Iași

Vă aducem la cunoștință că în data de 15 mai 2025, începând cu ora 10:00, va avea loc ceremonia de inaugurare a sediului Judecătoriei Hârlău situat pe str. Gheorghe Doja nr. 1, orașul Hârlău, județul Iași, ca urmare a finalizării lucrărilor de reparații capitale și modernizare a sediului Judecătoriei Hârlău.

La eveniment au fost invitați să participe domnul Radu Marinescu, Ministrul Justiției în Guvernul României, doamna judecător Elena-Raluca Costache, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător Diana-Mihaela Cheptene-Micu, președintele Curții de Apel Iași, doamna judecător Anda Crișu-Ciocîntă, vicepreședinte al Curții de Apel Iași, domnul judecător Chiriac Adrian, vicepreședinte al Curții de Apel Iași, președinții instanțelor din raza de competență a Tribunalului Iași și conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, Serviciului teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciului teritorial Iași al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroului regional Iași al Parchetului European.

Cu această ocazie va avea loc un Te Deum.

Precizăm faptul că Judecătoria Hârlău își va desfășura activitatea în sediul reabilitat începând cu data de 16 mai 2025.

Biroul de Informare și Relații Publice al Tribunalului Iași
Judecător Gabriela Adriana ROTUNDU,
Purtător de cuvânt al Tribunalului Iași

Afisari: 80

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].