logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

10 mai, Ziua Independenței Naționale a României

Ceremonia militară organizată în București cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României, a Zilei Victoriei în Europa și a Zilei Europei/Zilei Uniunii Europene se va desfășura sâmbătă, 10 mai, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Patriei, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare 'Carol I'.

Activități similare vor avea loc, de asemenea, în colaborare cu autoritățile locale, în municipiile reședință de județ și localitățile din țară unde sunt amplasate monumente dedicate evenimentelor.

x x x

La 10 mai 1877, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat a fost promulgată de domnitorul Carol I, devenind lege și marcând oficial nașterea statului român independent. Proclamarea independenței de stat a fost momentul de vârf al eforturilor politice și diplomatice depuse pentru eliberarea României de sub suzeranitatea otomană.

Independența României a fost obținută nu doar prin mijloace politice, ci și prin luptă armată. Între aprilie 1877 și februarie 1878, armata română s-a remarcat prin curaj și sacrificiu, contribuind decisiv la victoria împotriva Imperiului Otoman. În contextul pierderilor grele suferite de trupele ruse în Balcani, Imperiul Țarist a solicitat sprijinul României, recunoscând rolul esențial al armatei române în schimbarea cursului războiului.

Independența astfel câștigată a fost recunoscută oficial prin Tratatul de la Berlin, semnat în iulie 1878, consfințind statutul suveran al României și deschizând calea către unificarea națională și modernizarea țării.

La 8/9 mai 1945, prin capitularea Germaniei Naziste, a fost înregistrat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial pe continent, în urma căruia se estimează că între 22 și 25 de milioane de militari din toate națiunile implicate și-au pierdut viața.

România a participat în mod activ la operațiunile militare, atât în campania din Est, unde a avut ca obiectiv eliberarea și recuperarea teritoriilor istorice ocupate de URSS în vara anului 1940, cât și în campania din Vest, în care armata română a continuat lupta și după eliberarea Transilvaniei de Nord, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei.

Sacrificiul și jertfele umane și materiale ale armatei române în campaniile militare din estul și apoi din vestul Europei au fost considerabile, ele ridicându-se la un total de 92.620 morți, 333.966 răniți și 367.976 de dispăruți, dintr-un total de aproximativ 1.500.000 de militari.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, făcea o propunere istorică de cooperare pe continent, prin crearea unei Comunități a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse. 'Declarația Schuman' este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].