Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Activități preventive desfășurate în cadrul Proiectului 'Împreună prindem curaj'
Colegiul Național, Kolcsey Ferenc' a fost gazda polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară pentru a puncta noi activități în cadrul proiectului, Împreună prindem curaj', un proiect inovator, axat pe o prioritate în domeniul prevenirii a Poliției Române și a unităților școlare sătmărene implicate - SIGURANȚA MINORILOR.
Cu adresabilitate elevilor din ciclu gimnazial și liceal, demersurile comune de implementare a proiectului vizează prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, a fenomenului complex care a devenit bullyingul în mediul școlar și a traficului și consumului de substanțe interzise.
În acest sens s-au îndreptat și sesiunile informative preventive realizate la clasă, dar și un gen de activități realizate într-un context nonformal, cu aplicativitate în practică, beneficiari fiind elevii din ciclu primar și gimnazial ai unității școlare menționate.
Abordarea problematicii axate pe violența școlară și pe consumul de substanțe interzise s-a realizat cu accent pe realizarea unei diagnoze concrete a modului de manifestare în Colegiul Național, Kolcsey Ferenc', precum și pe găsirea unor modalități optime de a face față, de a răspunde și a gestiona situațiile problematice, pe identificarea unor strategii de soluționare a contextelor generatoare de conflicte. ,
NU NE FACEM SINGURI DREPTATE !',
NU RÃSPUNDEM LA VIOLENȚÃ CU VIOLENȚÃ!'
Au fost câteva dintre mesajele emise la finalul întâlnirilor elevilor cu polițiștii sătmăreni, concluzionând, în mod succint, esența dezideratelor propuse.
Despre domeniul traficului și consumului de substanțe interzise, polițiștii le-au vorbit elevilor făcând apel la experiența de viață a lor, la realitatea zilelor noastre și la contextual social - economic în care își trăiesc viața, cu accent pe alegerile asumate, conștiente și sigure realizate și pe luarea deciziilor responsabile, bazate pe o informare de specialitate.
Testarea ochelarilor speciali, care simulează efectele consumului de alcool și droguri i-au introdus pe participanți în așa zisa lume mirifică a consumului, relevând și mai bine modul în care consumul îți afectează personalitatea, dar și capacitățile și abilitățile cognitive, de atenție, percepție, dar și cele legate de motricitate.
Simbolic denumit proiectul, ÎMPREUNÃ PRINDEM CURAJ !' denotă atât colaborarea interinstituțională în realizarea dezideratelor comune axate pe SIGURANȚA MINORILOR, cât și certitudinea că, doar unindu-ne eforturile, vom reuși să prevenim și să stopăm comportamentele de risc și vulnerabilitatea din mediul școlar.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].