Comunicat de presă - Teatrul Evreiesc de Stat
CÂNTAREA CÂNTÃRILOR. ODISEE FEERICÃ MODERNÃ
Un spectacol de Alexander Hausvater
PREMIERA - Miercuri, 21 mai, ora 19.00, în deschiderea celei de-a X-a ediții a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU IDIȘ TES FEST
Traducerea în limba idiș: Haim Hirș
Decor: Vladimir Turturica
Costume: Viorica Petrovici
Muzica: Gabriel Basarabescu
Coregrafia: Liliana Iorgulescuâ
Video design: Costache Simion
Lumini: Alin Popa
Asistent de regie: Dan Druță
Autor afiș: Cristinel Vlad
În distribuție: Veaceslav Grosu, Iolanda Covaci, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Viorica Predica, Marius Călugărița, Mircea Drîmbăreanu, Dorina Păunescu, Arabela Neazi, Geni Brenda Vexler, Cristina Cîrcei, Luana Stoica, Darius Daradici, Feras Sarmini, Remus Stănescu, Denisa Beșleagă, Radu Catană, Vlad Ciofiac, Maria Dinulescu / Andreea Telehoi, Silviu Stănescu
'Cântarea Cântărilor' ('Shir Hashirim') este o odă a iubirii, compusă de Regele Solomon, considerată un superlativ al artei literare evreiești, înțeleasă drept 'Cântarea prin excelență', 'Cântarea cea mai frumoasă', sau, conform spiritului tradiției, 'Cântarea cea mai sacră'.
Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, cea mai fascinantă poveste de iubire din lume, cea mai pură înțelepciune și cea mai intensă experiență de viață capătă o valoare expresivă deosebită grație profunzimii emoționale și muzicalității unice a limbii idiș.
În viziunea originală și captivantă a regizorului Alexander Hausvater 'accentul spectacolului este pus mai degrabă pe memorie și recrearea realității sociale, politice și istorice în cadențele cântecelor lui Solomon care ne fac să supraviețuim.'' (Alexander Hausvater). Spiritul războiului este resimțit pretutindeni, dar iubirea este cea mai puternică și mai devastatoare armă. 'Arătoasă ca Ierusalimul, grozavă ca o oaste în flamuri', iubirea este întâlnită la fiecare pas și este respirată prin toți porii în această 'Odisee feerică modernă' de la război la pace.
Într-o succesiune de scene simbolice cu sensuri ascunse și sublime, Cântarea Cântărilor. Odisee feerică modernă vibrează în ritmul expresiv al bogăției sentimentelor umane, al metaforelor și al expresiilor specifice rostirii poetice pe care Regele Solomon a brodat toată măiestria ornamentală specifică Orientului. 'Scânteile dragostei sunt scântei de foc, flacără divină', iar iubirea devine un spectacol de trăiri intense, care ne aprind până la incendiere inima, sufletul și mintea!
Biletele sunt disponibile în rețeaua mySTAGE.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].