Comunicat de presă - CONAF
România are nevoie de vocea ta
Pe 19 mai, la Brașov, o mișcare prinde glas: leadership feminin care transformă.
Brașov, 7 mai 2025 - Ce se întâmplă când vocația întâlnește curajul, iar ideile devin realitate? Se naște antreprenoriatul feminin - una dintre cele mai puternice resurse pe care România le are pentru a-și rescrie viitorul economic. Pe 19 mai, la Opera Brașov, între orele 15:00 și 21:00, la a cincea ediție a Forumului Național 'De Vocație, Antreprenoare', organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, participanții au ocazia să întâlnească lideri care construiesc, zi de zi, o altfel de economie. Evenimentul - moderat de cunoscutul prezentator Virgil Ianțu - creează un cadru unic pentru dialog și networking, încurajând schimbul de idei între antreprenori și susținători ai egalității de șanse. Inițiativa își propune să sprijine concret antreprenoriatul feminin, având ca obiectiv reducerea decalajului existent între inițiativele femeilor și cele ale bărbaților în România. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, fiind necesară înscrierea prealabilă.
De ce 'De Vocație Antreprenoare'?
Pentru că în fața provocărilor de azi - crize demografice, presiuni economice, nevoia de inovație - România are un potențial uriaș pe care abia acum începe să îl activeze: femeile antreprenor. Participarea echilibrată a femeilor în economie ar putea aduce un plus de 24 de miliarde de euro la PIB până în 2030. Aceasta este direcția în care merg economiile inteligente. Iar România are ocazia să se numere printre ele.
Evenimentul este împărțit în trei paneluri tematice, fiecare conceput să provoace, să inspire și să ofere instrumente aplicabile în realitatea complexă a mediului antreprenorial:
- Nicoleta Munteanu, fondatoarea 'Kids in Business' și vicepreședinte CONAF, va purta audiența în culisele educației antreprenoriale timpurii. Cu peste 20 ani de experiență în mediul juridic și antreprenorial, Nicoleta Munteanu aduce: lecții din negocieri reale, modele de leadership aplicat, curajul de a schimba mentalități, comunitate cu comunitate.
- Teodora Mețiu, expert în comunicare și fondatoarea Laboratorului de Dicție, știe cum să transforme emoția în forță. O recomandă 16 ani în comunicare guvernamentală, mii de oameni antrenați, și premiul APTR & Women Business Award. Publicul va învăța cum să își controleze emoțiile când vorbește, își transforme ideile în mesaje puternice și să-și regăsească vocea și să o folosească cu impact.
- Un panel cu greutate, despre puterea deciziilor, cu: Anca Damour, Camelia Șucu, Simona Gemeneanu, Tatian Diaconu și Ovidiu Toader. Un dialog între antreprenori, lideri de business și inovatori despre cum transformăm România într-un spațiu economic mai competitiv, mai incluziv, mai global.
- Networking strategic - un element definitoriu al forumului este facilitarea conexiunilor directe între participanți și liderii din mediul de afaceri. Evenimentul creează contextul ideal pentru colaborări relevante și parteneriate sustenabile.
Momentul culminant? La finalul forumului, urcă pe scenă fondatoarea CONAF, Cristina Chiriac, persoana care a coagulat comunități, a dus educația antreprenorială în școli și a transformat CONAF într-un reper național.
'Faptul că, în 2025, femeile din România au încă nevoie de mentorat antreprenorial evidențiază o vulnerabilitate sistemică trecută prea mult timp cu vederea. Într-o economie de piață matură, fragilitatea businessului feminin este o chestiune structurală - întrucât femeile pornesc adesea de pe o poziție inegală, cu acces limitat la capital, încredere instituțională și sprijin strategic.
Dincolo de statistici, realitatea este una dureroasă: femeile care aleg să își construiască un business se confruntă simultan cu presiunea de a performa și cu constrângerea socială de a fi agreabile, de a evita confruntarea. În acest climat, capacitatea de a prioritiza devine un lux, iar parcursul antreprenorial - o ecuație cu multe necunoscute.
Programul De Vocație, Antreprenoare nu este un exercițiu de PR, ci un instrument real de transformare. Forumul național adresează direct nevoia critică de mentorat, educație aplicată și rețele de suport - elemente esențiale pentru consolidarea inițiativei antreprenoriale feminine. Cea mai recentă ediție nu marchează o încheiere, ci confirmă o direcție strategică: dacă aspirăm la o economie rezilientă, trebuie să începem prin a construi reziliența fiecărui antreprenor,' a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.
De ce Brașov?
După București, Oradea, Cluj-Napoca și Iași unde au fost organizate edițiile precedente, Brașov este unul dintre cele mai promițătoare hub-uri antreprenoriale din România. Aici, infrastructura întâlnește creativitatea, iar tinerii se întâlnesc cu viitorul. Alegerea orașului nu e întâmplătoare. Este un semnal: Brașovul are voce. Și vocea sa sună antreprenorial.
Înscrierea este liberă, dar locurile sunt limitate. Accesul se face în baza înscrierii accesând www.conaf.ro
Forumul Național DE VOCAȚIE ANTREPRENOARE este o inițiativă a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, în parteneriat cu Asociația Națională a Antreprenorilor - ANAA, Patronatul Femeilor Antreprenor - PFA și susținută de Philip Morris România, cu scopul de a determina, prin forța conținutului său premium, o schimbare de mentalitate, o accelerare, dar și o coagulare a unei comunități cu potențial uriaș - antreprenoriatul feminin.
Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Kudika, Money, start-up.ro, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, Avocatnet.ro, Ultima oră, La pas prin Brașov, Events Max, Club Antreprenor, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Revista Psychologies, Lace, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, E-Femeia, Info Financiar, Juridice, Iași TV Life, Ziarul de Iași, Obiectiv Vocea Brăilei, Transilvania Business, Zi de Zi, Ziarul News, Ziarul Pozitiv, Radio România, București FM, Magic FM, KLARMEDIA - monitorizare media.
Despre CONAF:
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 30 sucursale, 2 federații, 12 patronate, 38 asociații și peste 5.500 de companii, peste 245.000 de angajați.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
Printre proiectele CONAF, amintim 'Pactul pentru Tineri', 'Maratonul pentru Educație Antreprenorială' 'DigitalUP' 'Pactul pentru Muncă' - în parteneriat cu FPPG, 'Pactul pentru Educație Antreprenorială' , 'Romanian Venture Forum' seria de dialoguri deschise, 'Turismul Românesc: Între impas și oportunitate', ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
Consiliul director CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].