Comunicat de presă - Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului'
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului' are plăcerea de a vă invita duminică, 18 mai 2025, de la ora 15:00, în Sala Scoarțelor, la primul recital din cadrul Proiectului Opera2People, coordonat de soprana Angela Șindeli.
Cu această ocazie, pe scenă i se va alătura soprana Elena Dragomir, iar pianista Andra Denidov va oferi acompaniamentul la pian. Programul ales va include o selecție rafinată de arii și duete de operă, precum și lucrări din muzica sacră.
Proiectul Opera2People își propune să aducă opera și muzica clasică mai aproape de publicul larg, oferind o experiență accesibilă și emoționantă pentru toate categoriile de spectatori.
Angela Șindeli a absolvit studiile de licență, master și doctorat ale Universității Naționale de Muzică din București. În prezent, soprana Angela Șindeli este cadru didactic asociat la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București.
Angela Șindeli susține recitaluri în țară la Sala Radio, Ateneul Român, Muzeul Național 'George Enescu', Muzeul Nottara, Sala Dalles, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului', Institutul Cultural Italian 'Vito Grasso', Institutul Cultural Cervantes, Institutul Cultural Maghiar din București, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia - Focșani, cât și în străinătate la Teatro Filarmonico Giuseppe Verdi, Brindisi, Casa Boggian, Chiesa San Tommaso - Verona, Joseph Haydn Saal - Palatul Esterhazy - Eisenstadt, Chiesa San Francesco, Concattedrale și Museo di Ostuni, Teatro Verdi Brindisi.
Elena Dragomir a absolvit studiile de Master la Universitatea Națională de Muzică din București, și de Licență la Facultatea de Științe și Arte, specializarea pedagogie muzicală a Universității 'Valahia' din Târgoviște. În prezent, Elena Dragomir este profesor al Colegiului Național 'Constantin Cantacuzino' și solistă a Coralei Catefralei Mitropolitane din Târgoviște.
Andra Demidov a absolvit studiile de licență, master și doctorat ale Universității Naționale de Muzică din București. În prezent, pianista Andra Demidov este cadru didactic asociat în cadrul Departamentului de dirijat și instrumente complementare al Universității Naționale de Muzică din București, secțiile pian complementar și dirijat orchestra și lect.univ.dr. in cadrul Departamentului de canto și artele spectacolului. A susținut numeroase recitaluri de pian solo și de muzică de cameră în săli de concert din țară și străinătate.
Recitalul este accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități vizuale, reafirmând angajamentul organizatorilor pentru incluziune culturală.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Parteneri media: AGERPRES, Amos News, Radio Trinitas, Jurnal de București.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].