logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Asociația Merida

Hobby Lobby Timișoara: de la 50 la 180 de copii!

Cum se dezvoltă etapa de primăvară (10 martie- 6 iunie 2025)?

Programul Hobby Lobby Timișoara și-a început etapa de primăvară, după etapa-pilot, în data de 10 martie, în două locații diferite din Timișoara: în Fabric și Dacia.

Oferind în continuare activități zilnice și gratuite în cadrul a 22 de ateliere săptămânale, numărul copiilor care se bucură de după-amiezi în care pot practica un hobby nou, într-un spațiu sigur, lipsit de presiune și conceput special pentru ei, a ajuns la 180 de copii în total.

Alături de 16 instructori-voluntari, copii cu vârsta cuprinsă între 8-15 ani descoperă ce înseamnă un sport nou, forme creative de relaxare și oportunități diverse de învățare și dezvoltare de abilități. Astfel, când în Fabric desenăm pe sticlă, copiii din Dacia vâslesc pe Bega, iar când în Dacia se practică yoga, în Fabric se gătesc preparate rapide și gustoase.

Hobby Lobby Timișoara și Timotion

În acest an, Asociația Merida participă pentru prima dată la Timotion cu programul Hobby Lobby Timișoara. Misiunea noastră: să strângem fonduri pentru ca acest program să continue și să devină sustenabil deoarece credem în schimbări pozitive pe termen lung.

Până acum, s-au înregistrat 43 de donații, s-au implicat 2 campioni, respectiv Elena Tănase și Lia Pfeiffer, iar un număr de 113 alergători se vor regăsi ca participanți la cros duminică, în 11 mai 2025.

În cadrul acestui eveniment, vom alerga împreună cu copiii și alți susținători la crosul Hamilton și la crosul Continental al micilor campioni, iar standul nostru are pregătit, pentru ziua de 11 mai, diverse activități la care pot participa copiii pentru a experimenta câteva dintre atelierele pe care le oferim gratuit și zilnic în cadrul programului Hobby Lobby.

Vizita Rosei Bergmann, fondatoarea programului internațional Hobby Lobby la Timișoara

În perioada 11-13 mai 2025, Rosa Bergmann va vizita Timișoara, respectiv cel de-al 13-lea centru Hobby Lobby din Europa.

Vizita ei va implica prezența la centrul Hobby Lobby din Fabric și din Dacia, cât și apariția în spațiul public pentru canalele de presă care consideră valoros să documenteze inițiativa și valorile care au stat la baza dezvoltării programului Hobby Lobby.

Despre Hobby Lobby Timișoara

Hobby Lobby Timișoara este un program ce oferă activități gratuite de petrecere a timpului liber pentru copii cu vârsta cuprinsă între 8-15 ani, implementat de Asociația Merida. Alături de instructori voluntari devotați, copiii își dezvoltă abilități în domenii diferite: muzică, teatru, artă, sport, dans, lectură, gastronomie, lucru manual, limbi străine.

Obiectivul nostru principal este de a asigura alternative în petrecerea timpului liber și de a descoperi și dezvolta abilități noi prin educație informală, cu precădere copiilor provenind din medii defavorizate, fiindcă noi credem că acestea nu trebuie să rămână un privilegiu în societatea noastră.

Această oportunitate educațională dorește să aducă echitate pentru toți copiii și să implice instituțiile educaționale locale într-un efort conjugat pentru binele comunității.

Canalele noastre de socializare:

Facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=61565515685015

Instagram https://www.instagram.com/hobbylobby_timisoara/

Website https://www.hobbylobby.co.at/timisoara-rumania/

Afisari: 80

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].