Comunicat de presă - Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați
10 ani de egalitate de șanse între femei și bărbați
Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați este marcată în România începând cu anul 2015, prin adoptarea Legii nr. 23, cu scopul de a marca atașamentul țării noastre față de valorile fundamentale comune statelor membre UE.
În România, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), instituție publică de specialitate a administrației publice centrale, aflată în subordinea Guvernului RomânieI, are atribuții în elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiilor și politicilor în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice.
ANES are ca misiune promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, în vederea eliminării tuturor formelor de discriminare dintre femei și bărbați și de a preveni și combate violența domestică, prin implementarea unor măsuri, politici și programe adaptate nevoilor victimelor.
Cu ocazia celebrării acestei zile, Luminița Popescu, secretara de stat ANES a transmis următorul mesaj:
'Astăzi, 8 Mai, de Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, onorăm, nu doar un principiu și o valoare fundamentală, ci o realitate pe care trebuie să o construim împreună, realitatea unei societatăți în care fiecare femeie și fiecare bărbat au dreptul să trăiască cu demnitate, respect și șanse egale.
O societate democratică autentică nu poate exista fără egalitate de gen! Acolo unde femeile și bărbații nu au aceleași drepturi, aceleași oportunități și același acces la decizie, democrația rămâne incompletă.
Egalitatea de șanse între femei și bărbați nu este doar o cerință legală sau un ideal abstract, este un indicator clar al sănătății unei democrații. Femeile reprezintă jumătate din populație și aduc contribuții esențiale în toate domeniile: în economie, în educație, în cercetare, în cultură, în îngrijire, în politică. Femeile nu cer privilegii, ci recunoaștere, oportunități reale și spațiu egal pentru a decide, a participa, a inova.
A trăi într-o lume liberă înseamnă a putea decide asupra propriei vieți, a avea acces la educație, muncă, sănătate și bunăstare, indiferent dacă ești femeie sau bărbat. Înseamnă să trăiești fără frică, fără violență, fără discriminare.
Dar aceste libertăți nu sunt garantate! Ele trebuie protejate în fiecare zi, mai ales în fața curentelor extremiste, misogine și autoritare care câștigă teren, inclusiv în România. Apărarea egalității de gen este o apărare a democrației în sine.
România este angajată în protejarea valorilor fundamentale ale democrației, libertății și egalității. În fața amenințător actuale, egalitatea de șanse nu mai este doar un ideal - este o linie de apărare împotriva regresului democratic.
În calitate de secretar de stat al ANES, alături de echipa mea, mă angajez să continui susținerea, cu fermitate, a demersurilor de a construi o societate echitabilă, în care vocile femeilor sunt ascultate, respectate și reprezentate.
Suntem alături de fetele și femeile din România, apreciem susținerea bărbaților și băieților care promovează egalitatea, ne bucurăm de tinerii și tinerele care refuză să accepte discriminarea ca 'normalitate'.
Trebuie să alegem, conștient, să trăim într-o societate în care fiecare om este respectat, în care drepturile nu sunt privilegii, ci garanții fundamentale!
De 8 mai, ne reafirmăm angajamentul pentru o Românie liberă, europeană și echitabilă, în care, fiecare pas spre egalitate de gen este un pas înainte pentru întreaga societate!'.
În această perioadă Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați desfășoară mai multe campanii de sesibilizare și conștientizare cu privire la importanța egalității de șanse între femei și bărbați.
Campania 'O zi din viața ei' aduce în lumină experiențele femeilor care activează în domenii ale sistemului public, în profesii reprezentate, în mod tradițional, de bărbați. Ele rescriu regulile și demonstrează, prin exemplul lor, că locul femeilor este oriunde își doresc să fie. Scopul acestei campanii este să combată stereotipurile de gen și să inspire tinerele generații și să își urmeze visurile, fără prejudecăți. Abilitățile, determinarea și profesionalismul nu țin de gen. Aceste pobești de viață vor fi distribuite prin intermediul rețelelor de socializare ale ANES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].