Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 351 de verificări de persoane și 222 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 84 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 31.351 de lei.
Au fost efectuate 62 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute trei permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
* Accident rutier
În seara zilei de 6 mai 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș, a avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că o tânără de 22 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mihail Kogălniceanu, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Sebeș, intrând în coliziune cu acesta. Autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani a fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 40 de ani, din Sebeș, iar acesta din urmă a fost proiectat în autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 35 de ani, din Sebeș.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș, pentru îngrijiri medicale.
Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Amplasarea radarelor în data de 8 mai 2025
Drumul Național 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1 - Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].