Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
PRINS ÎN FLAGRANT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI, IMEDIAT DUPÃ SÃVÂRȘIREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT
Luni, 5 mai 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 Poliție au prins în flagrant și, ulterior, au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
La data menționată, Secția 17 Poliție a fost sesizată, în jurul orei 00.30, cu privire la faptul că, în incinta unui centru de asistență socială, din Sectorul 5, ar fi pătruns o persoană cu intenția de a sustrage bunuri.
Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au depistat un tânăr, în vârstă de 25 de ani, care scotocea prin imobil, acesta fiind imobilizat.
În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia au fost găsite mai multe bunuri, printre care două chei de autoturism, sustrase dintr-un sertar, precum și un obiect tăietor-înțepător, pe care l-ar fi folosit pentru a pătrunde în incinta locației.
Bănuitul, cunoscut cu preocupări de natură infracțională, a fost condus la audieri.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă, ulterior, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptei a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].