Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie Maramureș
16 - 18 MAI: AUTO SHOW MARAMUREȘ
Descoperă modele auto de top, de la producători de top
Camera de Comerț și Industrie Maramureș în parteneriat cu Baia Mare Value Centre organizează în perioada 16 - 18 mai 2025 - AUTO SHOW MARAMUREȘ.
Anul acesta, evenimentul care promovează cele mai noi modele auto ale producătorilor de top ajunge la cea de-a V-a ediție. Asta datorită dealerilor auto și profesioniștilor din domeniu care, de cinci ani, răspund afirmativ invitației Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și aleg să promoveze în cadrul evenimentului experiența lor automobilistică și să păstreze conexiunea cu comunitatea locală, respectiv cu vizitatorii.
În perioada 16 - 18 mai 2025, în parcarea centrului comercial Baia Mare Value Centre vor fi expuse cele mai noi modele de mașini clasice, hybride și electrice ale celor mai cunoscute mărci auto, de calitate superioară, unele aducând chiar schimbări revoluționare în domeniul auto. De asemenea, nu vor lipsi din expo ATV-urile, iar tot ca o noutate, evenimentul promovează anul acesta autorulotele - pentru cei care iubesc călătoriile în natură și motocicletele - pentru pasionații de motociclism.
Auto Show Maramureș va reuni așadar, într-un singur loc, timp de 3 zile, peste 60 de autoturisme noi, accesorii și tehnologii auto.
Organizatorii îi așteaptă pe maramureșeni să fie parte din experiența automobilistică Auto Show Maramureș 2025, în perioada 16 - 18 mai, în parcarea centrului comercial Baia Mare Value Centre !
Camera de Comerț și Industrie Maramureș
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].