logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Poliția Română

În continuarea activităților desfășurate, polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 32 și 33 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

Probatoriul administrat a reliefat faptul că, persoana cercetată de 32 de ani, în calitate de lider al grupului infracțional organizat, constituit începând cu luna august 2024, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a unor persoane interesate de investiții, ar fi operaționalizat call-center-ul specializat și ar fi condus recrutarea de noi membri.

De asemenea, cercetările au reliefat că persoana cercetată de 33 de ani, aflată pe palierul execuțional al grupării de criminalitate organizată, în poziția de agent, ar fi avut rolul de a contacta și determina victimele să depună sume de bani, obținând inclusiv diferite bonusuri, în funcție de numărul de persoane vătămate convinse.

În sarcina acesteia s-a reținut și faptul că ar fi identificat și recrutat membri, care ar fi acționat pe diferite poziții în cadrul grupării de criminalitate organizată.

La data de 23 aprilie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, 24 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul EUROJUST.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].