Comunicat de presă - PNL Arad
Sănătatea este o prioritate: Ministerul liberal al Investițiilor lansează apeluri de peste 370 de milioane de euro pentru a fi investiți în sănătate, incluziune socială și dezvoltare economică!
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina Pistru a susținut o declarație politică în care a arătat fondurile europene disponibile, din care o parte semnificativă merge spre sănătate și incluziune socială.
'Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, condus de PNL, a demonstrat concret că 'sănătatea e o prioritate' nu este doar o lozincă, ci se susține pe fapte concrete. Recent, MIPE a lansat patru apeluri de finanțare, cu impact direct asupra sănătății publice, incluziunii sociale și dezvoltării economice locale. Primul apel, cu o alocare de 55 milioane de euro, sprijină prevenția și depistarea timpurie a cancerului colorectal. Se adresează, în mod prioritar, persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, acolo unde accesul la servicii medicale este limitat. Finanțăm testări gratuite, echipamente medicale, dotarea centrelor de prevenție, activități de informare și sprijin logistic. Peste 45.000 de persoane vor beneficia de aceste servicii până la finalul apelului, care se închide pe 27 iunie 2025. Al doilea apel, în valoare de 16,5 milioane de euro, susține programe de screening pentru cancerul pulmonar, cu acoperire națională. Este sprijinită achiziția de echipamente, formarea medicilor și campanii de conștientizare, punând accent pe pacienții din medii defavorizate. Totodată, se finanțează servicii de transport și sprijin, precum și dezvoltarea Registrului Național de Screening. În paralel, prin Programul Tranziție Justă, se lansează un apel dedicat microîntreprinderilor, cu un buget total de 206 milioane de euro, vor fi încurajate investițiile în echipamente, digitalizare, eficiență energetică și formarea angajaților. Se oferă finanțări între 50.000 și 300.000 de euro, cu depuneri programate între 1 iulie și 1 septembrie 2025. Ultimul apel, în valoare de 97 milioane de euro, este dedicat creării și dezvoltării de centre de zi și terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități. Scopul nostru este ca fiecare proiect să sprijine cel puțin 120 de copii, în special în comunități în care astfel de servicii lipsesc. Prin aceste măsuri, statul român se angajează ferm să investească acolo unde este cea mai mare nevoie: în sănătatea, demnitatea și viitorul oamenilor', a susținut deputatul Geanina Pistru în declarația politică.
Departamentul de Comunicare al PNL Arad
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].