Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
DOI STRÃINI ÎNDEPÃRTAȚI DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ȘI ALȚI DOI AU FOST LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICÃ
Polițiștii din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București continuă acțiunile specifice în domeniul combaterii șederii ilegale, aplicând măsuri ferme de returnare și custodie publică, în conformitate cu legislația națională și regulamentele europene.
La data de 14 aprilie a.c., polițiștii de imigrări din București au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul României doi bărbați din Algeria, respectiv Sri Lanka, care se aflau în situații ilegale. Concret, în urma verificărilor, s-a constatat că unul dintre aceștia nu a respectat termenul acordat pentru plecarea voluntară, iar celălalt nu a dat curs deciziei de returnare emisă de polițiștii de imigrări. Aceștia au fost escortați până la punctul de trecere a frontierei Aeroport Internațional Henri Coandă București.
Ulterior, la data de 17 aprilie a.c., polițiștii de imigrări au introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni doi bărbați, cetățeni sirieni, transferați din Austria, respectiv Germania, în baza Regulamentului Dublin, act normativ european ce stabilește criteriile și mecanismele pentru determinarea statului membru responsabil cu analizarea unei cereri de azil. Măsura luării în custodie publică a fost dispusă până la îndepărtarea acestora sub escortă de pe teritoriul național.
Inspectoratul General pentru Imigrări va continua să acționeze, în permanență, pentru asigurarea respectării regimului juridic al străinilor în România, atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu instituții cu atribuții în domeniu.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].