logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

BULETIN DE PRESÃ

Doi conducători auto, depistați sub influența băuturilor alcoolice

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința care efectuau activități de monitorizare și control trafic au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe un drum comunal din Fântânele.

La volan, polițiștii au identificat un bărbat de 64 de ani, din localitate, iar în urma testării etilotest rezultatul indicat a fost 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

***

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din Beclean au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 18 ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin stațiunea Băile Figa, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de alcool, respectiv de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Conducători auto fără permis, depistați în trafic, de polițiști

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița care acționau pe raza municipiului au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Calea Moldovei. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Moisei, județul Maramureș.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. A fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de Biroul Rutier.

****

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 28 de ani, din Pinticu, care a fost observat conducând fără permis.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, la data de 20 aprilie a.c., acesta ar fi condus un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea faptei și tragerea la răspundere a persoanei vinovate.

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.