Comunicat de presă - Fundația Eidos
World Press Photo 2025: Imaginea anului spune povestea unui copil din Gaza
Expoziția internațională ajunge și anul acesta la București, în luna mai
București, 17 aprilie 2025 - Competiția anuală World Press Photo și-a anunțat astăzi câștigătorii, prezentând o selecție remarcabilă de fotojurnalism și fotografie documentară din întreaga lume. Imaginea Anului 2025 este semnată de fotografa palestiniană Samar Abu Elouf, realizată pentru The New York Times, și îl surprinde pe Mahmoud Ajjour, un băiat de 9 ani din Gaza, grav rănit în timp ce fugea de un atac israelian.
Fotografia, realizată în Doha, unde atât fotografa cât și copilul au fost evacuați, este o reprezentare liniștită, dar profund tulburătoare, a unui copil cu brațele amputate, privind pe fereastră. Imaginea vorbește nu doar despre o tragedie individuală, ci și despre efectele de durată ale războiului asupra generațiilor viitoare.
'Este o fotografie tăcută, dar care vorbește tare. Povestea acestui băiat este și povestea unui război ale cărui consecințe vor dura generații întregi', a declarat Joumana El Zein Khoury, director executiv World Press Photo.
Alături de câștigătorul premiului principal, juriul a selectat și două imagini finaliste:
- Night Crossing, de John Moore (SUA, Getty Images) - migranți chinezi la granița dintre SUA și Mexic, surprinși într-un moment de intimitate și vulnerabilitate.
- Droughts in the Amazon, de Musuk Nolte (Peru/Mexic) - o mamă și fiul ei, afectați de seceta extremă care lovește pădurea amazoniană.
Câștigători regionali din întreaga lume, în centrul ediției 2025
În total, 42 de proiecte și fotografi au fost premiați în competiția World Press Photo 2025, selectați din 59.320 de imagini înscrise de 3.778 de fotografi din 141 de țări. Noua structură a competiției a permis o reprezentare mai largă, cu trei câștigători la categoriile Single și Story pentru fiecare regiune, plus câte un câștigător pentru proiecte pe termen lung. 30 dintre cei 42 de câștigători sunt locali în raport cu țara unde au realizat proiectul, subliniind importanța perspectivelor din interiorul comunităților fotografiate.
Temele abordate variază de la conflicte, migrație și criza climatică, la identitate de gen, proteste sociale, și portrete intime ale rezilienței umane. Imaginile documentează realități din țări precum Kenya, Haiti, El Salvador, Myanmar, Sudan, Nigeria, Thailanda, Iran sau Ucraina și prezintă povești puternice despre familie, comunitate și supraviețuire în fața adversității.
Expoziția World Press Photo ajunge din nou la București
Cristian Movilă, președintele Fundației Eidos, a declarat că 'aducem World Press Photo în România de peste zece ani, pentru că aceste imagini nu ne lasă să întoarcem privirea. Într-un moment în care democrația e pusă la încercare, ele ne reamintesc de puterea adevărului și de curajul de a-l privi în față.'
Și în 2025, expoziția va călători în peste 60 de orașe din întreaga lume - printre care Amsterdam, Londra, Roma, Rio de Janeiro, Sydney - și va ajunge din nou la București, în luna mai, prin Fundația Eidos ce aduce expoziția de 14 ani în România, în parteneriat cu Raiffeisen Bank și cu sprijinul Ministerului Culturii și ARCUB.
'Continuăm să susținem, și anul acesta, Fundația Eidos în demersul de a apropia românii de fotojurnalismul de calitate și fotografia documentară. Aceste forme de artă vizuală ne ajută să înțelegem mai bine realitatea contemporană și ne oferă perspective autentice asupra evenimentelor din viața de zi cu zi.' - Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & CX, Raiffeisen Bank România.
Expoziția va fi montată în aer liber, în Piața Universității, și va fi gratuită pentru public. Programul complet și detalii despre expoziție vor fi anunțate în curând pe paginile de social media ale expoziției: FB World Press Photo Exhibition Romania și Instagram WorldPressPhotoRo.
O ediție aniversară: 70 de ani de World Press Photo
Ediția din 2025 marchează șapte decenii de existență pentru World Press Photo - o platformă globală care continuă să sprijine și să sărbătorească puterea imaginii autentice de a aduce în prim-plan adevărul, compasiunea și acțiunea.
Expoziția World Press Photo este adusă în România de Fundația Eidos, finanțată de Ministerul Culturii și organizată în cadrul programului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană', un proiect al Primăriei Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali.
Despre Fundația Eidos
Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.800 de angajați în 284 de unități, 1.131 ATM-uri & MFM-uri și peste 27.800 POS-uri. De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank susține mediul economic din România, oferind produse și servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clienților. Având ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societății prin finanțarea economiei reale și sustenabile. Totodată, suntem implicați în comunitate, prin susținerea a 5 piloni de dezvoltare: educație, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos, inovație și nu în ultimul rând, artă și cultură. Din 2023, Raiffeisen Bank propune o nouă abordare și perspectivă asupra serviciilor bancare, prin lansarea 'Banking 1:1' o modalitate interactivă de a simula configurarea unui plan financiar pentru clienții noștri, folosind aplicația Smart Finance, dezvoltată de echipa din România. www.raiffeisen.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].