Comunicat de presă - Patriarhia Română
Mesajul de Sfintele Paști - 2025 al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Iubirea smerită și milostivă este mai tare decât păcatul și moartea
După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paștele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, Joi seara, un Paște nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morții Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri și Învierea Sa a treia zi (Duminică), pentru a dărui lumii viața veșnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: 'Paștele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi' (1 Corinteni 5, 7).
Centrul sărbătorii Paștelui iudaic este celebrarea minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roșie, ca pe uscat, pentru eliberarea poporului evreu din robia Egiptului. Însă, la sărbătoarea Paștelui creștin, Biserica noastră celebrează trecerea lui Hristos cu trupul prin jertfa sângeroasă a morții Sale pe Cruce și Învierea Sa din morți cu trupul, pentru a intra în viața cerească veșnică din Împărăția cerurilor.
Prin iubirea Sa smerită și milostivă, Domnul Iisus Hristos arată pe Cruce ascultare smerită față de Dumnezeu și iertare milostivă față de cei ce L-au răstignit. Astfel, Domnul Hristos 'ridică' sau vindecă păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva spre mântuirea lumii și, totodată, înlocuiește violența ucigătoare cu iubirea pacificatoare.
Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă pe toți să arătăm în jurul nostru iubire smerită și milostivă, iertare, pace și bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat.
Dorim tuturor românilor din România, de lângă frontierele ei și din diaspora, pace și bucurie, sănătate și fericire, dimpreună cu urarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].