Comunicat de presă - CS Unirea Alba Iulia
Comunicat de presă - CS Unirea Alba Iulia
Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Zincă - campion național la orientare în proba de semimaraton
Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Zincă, a câștigat, recent, titlul de campion național la orientare în alergare, la proba de semimaraton. Acest rezultat deosebit vine ca o recunoaștere a meritelor și eforturilor sale. Ionuț Zincă a fost desemnat, recent, de către Federația Română de Orientare cel mai bun sportiv al anului 2024, iar prin rezultatul obținut își reconfirmă valoarea.
În perioada 12-13 aprilie, în municipiul Craiova și împrejurimile acestuia, s-a desfășurat prima etapă a Campionatului național de Sprint Urban, respectiv finala Campionatului național de orientare în alergare, proba de Semimaraton.
În ambele probe, confruntarea elitei masculine a fost dominată de către uniristul Ionuț Zincă care și-a demonstrat, o dată în plus, valoarea incontestabilă pe plan intern și nu numai. Și cel de-al doilea unirist participant în această cursă, Tamas Bogya, a avut o cursă bună, fiind foarte aproape să urce pe podium.
Demn de menționat este că Ionuț Zincă a fost desemnat, de către Federația Română de Orientare, cel mai bun sportiv al României în anul 2024.
Mai jos, podiumul elitei masculine în cele 2 probe:
CN de Sprint Urban et. I:
1. Zincă Ionuț - CS Unirea Alba Iulia 16:02
2. Deaconescu Constantin - CS Universitatea Craiova 16:15
3. Țînțar Mihai - Știința Electrosistem Baia Mare 16:55
CN de Semimaraton -- finala:
1. Zincă Ionuț - CS Unirea Alba Iulia 99:57
2. Vădean Cătălin - Știința Electrosistem Baia Mare 111:04
3. Țîntar Mihai Andrei - Știința Electrosistem Baia Mare 118:59
....................................................
5. Bogya Tamas - CS Unirea Alba Iulia 121.05
'Începem sezonul așa cum ne-am propus, cu un titlu național în cea mai lungă și solicitantă probă din orientare. Sperăm ca 2025 să fie cel puțin la același nivel ca anii anteriori', a transmis Marius Anghel, instructorul sportiv al secției de orientare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].