Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, Alexandru-Mihai Ghigiu
Dezbaterea cu tema 'Costurile economice și sociale ale abandonului școlar. Politici publice ce pot contribui la reducerea acestui fenomen'
Abandonul școlar reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de învățământ românesc. În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, îmi reafirm angajamentul de a sprijini un sistem educațional adaptat nevoilor elevilor și comunității, în care fiecărui elev să îi fie respectat dreptul la educație, iar accesul la instrumente moderne de învățare să fie asigurat, indiferent de mediul din care provine.
În acest sens, Comisia pentru învățământ a organizat, în data de 14 aprilie 2025, împreună cu Camera de Comerț Americană în România (AmCham), dezbaterea cu tema 'Costurile economice și sociale ale abandonului școlar. Politici publice ce pot contribui la reducerea acestui fenomen', pornind de la concluziile raportului 'Impactul economic al abandonului școlar în România', realizat de AmCham în colaborare cu Universitatea din București.
La dezbatere au participat parlamentari, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai mediului de afaceri și ai societății civile, inclusiv organizații precum World Vision, Step by Step, Teach for Romania, Fundația Regina Maria, Accenture, Fundația Ameropa, Genpact, Fundația UiPath și Fundația Vodafone.
Doamna Elisabeta Moraru, coordonatoarea grupului de lucru pentru educație din cadrul AmCham, a prezentat principalele concluzii ale raportului. Reprezentanții ONG-urilor și ai companiilor prezente au împărtășit exemple de bune practici rezultate din programe de sprijin adresate elevilor.
Printre problemele identificate în urma dezbaterii se numără: analfabetismul funcțional și digital, lipsa corelării dintre oferta educațională și cerințele pieței muncii, absența unor discipline relevante precum educația pentru sănătate, educația antreprenorială sau prevenția consumului de substanțe. De asemenea, a fost subliniată necesitatea unor intervenții timpurii și constante, prin burse, consiliere vocațională, formarea continuă a profesorilor, investiții în infrastructură, digitalizare și extinderea serviciilor de educație timpurie.
Abandonul școlar trebuie abordat multidimensional, prin echipe mixte la nivelul fiecărei școli - formate din profesori, consilieri, directori, asistenți sociali, inspectori și personal medical - care să intervină de la primele semne de risc și să lucreze integrat pentru sprijinirea elevilor.
Printre concluzii s-a evidențiat necesitatea elaborării unui ghid de bune practici destinat autorităților locale și unităților de învățământ, precum și propunerea de a crea, în colaborare cu mediul privat, o platformă națională digitală în care școlile să poată semnala nevoile lor specifice, după modelul hartaedu.ro. Totodată, s-a propus dezvoltarea unei hărți interactive cu ONG-urile active în domeniu, care să faciliteze parteneriate locale între școli și organizații.
Combaterea abandonului școlar necesită un efort comun al tuturor actorilor implicați - stat, școală, societate civilă, companii, dar și elevi și studenți. Astfel de dezbateri sunt esențiale pentru consolidarea parteneriatelor public-private și pentru transformarea educației într-o prioritate.
Obiectivul nostru este clar: sprijinirea fiecărui copil, pe tot parcursul educațional, de la creșă la universitate.
Președinte
Alexandru-Mihai GHIGIU
15 aprilie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].